Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un a destituit mai mulţi oficiali de rang înalt, din cauza unui "incident grav" în lupta împotriva pandemiei covid-19, informează news.ro.
Aceşti oficiali au "cauzat un incident grav care provoacă o criză uriaşă securităţii naţiunii şi poporului", a declarat Kim Jong Un în cadrul Biroului Politic, citat de KCNA, care nu furnizează niciun detaliu în acest sens.
Regimul lui Kim Jong Un susţine, până în prezent, că boala covid-19 nu a ajuns pe teritoriul Coreei de Nod, un lucru de care numeroşi experţi se îndoiesc.
Kim Jong Un a decis, într-o ţară cu un sistem sanitar deficient, să închidă în ianuarie 2020 frontierele Coreei de Nord, pentru a împiedica răspândirea noului coronavirus de la vecinul său chinez.
Coreea de Nord, vizată de mai multe serii de sancţiuni internaţionale, este, astfel, mai izolată ca niciodată, din cauza acestei măsuri.
Comerţul nord-coreean cu China, o ţară de care depinde puternic, s-a redus puternic, iar lucrători umanitari au plecat din ţară.
Kim Jong Un a recunoscut recent că Nordul de confruntă cu o "situaţie alimentară tensionată".