"Kruk" a achiziţionat un portofoliu de creanţe de consum în Spania

Andrei Stan
Bănci-Asigurări / 14 decembrie 2016

"Kruk" a achiziţionat un portofoliu de creanţe de consum în Spania

Grupul "Kruk", companie de management al creanţelor din Polonia, a câştigat licitaţia pentru achiziţia unui portofoliu de creanţe de consum pe piaţa din Spania, cu o valoare nominală totală de 183 milioane euro, potrivit unui comunicat de presă trimis Redacţiei.

Aceasta este cea de-a doua investiţie "Kruk" în Spania, dar este mai importantă decât prima achiziţie în termeni de mărime a portofoliului şi a sumei investite.

Piotr Krupa, preşedintele Consiliului de Administraţie al "Kruk", a declarat: "Băncile din Spania sunt extrem de interesate să vândă portofolii de creanţe neperformante. Judecând după tranzacţiile noastre până în acest moment şi după licitaţiile în desfăşurare pe piaţă, cred că încă nu am efectuat cea mai mare investiţie pe piaţa de profil din Spania. Ne străduim, de asemenea, să ne construim compania pe piaţa locală. S-ar putea să consolidăm acest proces prin achiziţia unei companii externe de management al creanţelor".

Grupul a început operaţiunile în Spania în decembrie 2015. În aprilie 2016, "Kruk" a cumpărat primul portofoliu de creanţe de la "Bigbank AS Consumer Finance". Acest portofoliu a avut o valoare nominală de trei milioane euro.

În primele trei trimestre ale anului 2016, Grupul "Kruk" a investit 936 milioane zloţi în 60 de portofolii de creanţe cu o valoare nominală totală de 6,4 miliarde zloţi. Investiţiile companiei au crescut, astfel, cu 220% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit comunicatului.

"Kruk" România a fost înfiinţată în anul 2007.

În prezent, grupul desfăşoară operaţiuni în Polonia, România, Republica Cehă, Slovacia, Germania, Italia şi Spania. Din anul 2011, compania "Kruk" a fost listată pe Bursa de Valori Varşovia.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb