LA FUNDUL SACULUI Banii de la FMI, pentru pensii şi salarii

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 7 august 2009

Jeffrey Franks, şeful delegaţiei FMI: "Vom încerca să fim mai flexibili pentru că am învăţat din greşelile pe care le-am făcut acum 10-12 ani în Asia".

Jeffrey Franks, şeful delegaţiei FMI: "Vom încerca să fim mai flexibili pentru că am învăţat din greşelile pe care le-am făcut acum 10-12 ani în Asia".

Preşedintele Traian Băsescu a discutat, ieri, cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) posibilitatea ca ţara noastră să utilizeze cea de-a doua tranşă din împrumut pentru finanţarea deficitului bugetar.

Delegaţia FMI, condusă de şeful misiunii în România, Jeffrey Franks, a discutat şi cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, şi cu consilierii prezidenţiali Bujor Teodoriu şi Alexandra Gătej problema ca banii împrumutaţi să fie îndreptaţi de la Banca Naţională spre bugetul de stat.

Şeful statului şi-a exprimat speranţa că Fondul va accepta această schimbare de procedură şi a menţionat că, în situaţia în care fondurile din a doua tranşă vor ajunge la buget, acestea vor fi utilizate nu doar pentru plata pensiilor şi a salariilor, ci şi pentru investiţiile publice.

"Aceşti bani vor veni şi, din păcate, din cauza măririi deficitului bugetar, ca urmare a scăderii cu 8% a PIB, va trebui să vedem în ce măsură putem obţine de la FMI dreptul de a îndrepta a doua tranşă către bugetul de stat şi nu către Banca Naţională", a spus Traian Băsescu, la postul public de televiziune.

Şeful statului a menţionat că România se îndreaptă, anul acesta, spre un deficit bugetar de 8 - 8,5%, aproape dublu faţă de cel estimat în acordul de împrumut cu FMI şi a făcut, din nou, apel la un efort colectiv pe perioada crizei.

Preşedintele a avertizat că există posibilitatea ca relansarea economică să fie obstrucţionată tocmai de împrumuturile care vor ajunge la scadenţă, contractate pe timpul crizei.

Pârvan: "România nu va intra în incapacitate de plată"

Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) consideră că, în pofida tuturor dificultăţilor economice, ţara noastră nu va intra în incapacitate de plată.

"România este o ţară puternică, mare, cu resurse, şi cu siguranţă nu va intra în incapacitate de plată", a declarat, pentru BURSA, liderul AOAR.

Întrebat cum comentează posibilul transfer a banilor de la FMI, de la BNR, către bugetul de stat, Pârvan a declarat că aceeastă alegere nu este cea mai fericită şi recomandă Guvernului să reducă cheltuielile cu administraţia.

"Guvernul nu este în stare să reducă cheltuielile cu administraţia, probabil, fiindu-i frică de acest demers în acest an electoral", a spus Pârvan.

Liderul AOAR consideră că eforturile bugetare ar trebui concentrate spre investiţiile publice, şi nu pentru plata "unui aparat administrativ ineficient şi supradimensionat care nu a adus niciun beneficiu" pe timp de criză.

Hossu: "Suntem de acord, însă doar în condiţii de eficienţă"

La rândul său, preşedintele CNS Cartel ALFA, Bogdan Hossu, consideră că utilizarea fondurilor FMI pentru finanţarea deficitului bugetar ar fi un lucru bun, dar în condiţiile în care nu ar fi neglijate şi investiţiile publice.

Hossu a declarat, pentru BURSA, că actuala procedura de utilizarea a banilor FMI pentru rezervele BNR, care la rându-i a eliberat rezervele minime obligatorii ale băncilor comerciale străine, s-a dovedit ineficientă şi nu a adus niciun beneficiu economiei naţionale.

În plus, conform spuselor sale, măsura ar ieftini creditarea şi ar permite băncilor să-şi orienteze politicile de finanţare către economie, de vreme ce Guvernul nu va mai fi nevoit să se împtrumute excesiv şi să absoarbă lichiditatea din piaţă.

"Considerăm că utilizarea celei de-a doua tranşă pentru finanţarea bugetului de stat ar fi un lucru bun, însă numai în anumite condiţii de eficienţă", a spus Hossu.

Geoană: "Nu putem merge doar pe ajustări contabile, pentru că economia nu răspunde"

Şi preşedintele Senatului, liderul PSD, Mircea Geoană, a avut, o întrevedere cu reprezentanţii FMI şi cu cei ai Comisiei Europene.

Geoană s-a arătat îngrijorat de posibilitatea reducerii masive a personalului bugetar: "Concedierea brutală şi fără logică nu este o soluţie. Sunt îngrijorat de ce se întâmplă cu oamenii şi nu vorbesc doar în calitate de social-democrat".

Mircea Geoană a mai precizat că reducerea cheltuielor bugetare ar trebui să ţină cont de actualele realităţi economice ale ţării.

"Dacă tăiem doar locurile de muncă fără să ţinem cont de economia reală, riscăm să ajungem la un efect de bumerang şi o funcţionare şi mai deficitară a instituţiilor statului", a spus Geoană, adăugând: "Trebuie reduse cheltuielile, pentru că în prezent există o mare hemoragie de resurse publice, de cheltuieli pe criterii politice".

Liderul PSD a solicitat o reducere a cheltuielilor publice, în paralel cu unele măsuri de stimulare a economiei, cum ar fi neimpozitarea profitului reinvestit sau o mai mare transparenţă în ceea ce priveşte rambursările de TVA.

"Nu putem merge doar pe ajustări contabile, pentru că economia nu răspunde", a conchis Geoană.

Franks: FMI nu impune concedierea a 20% din angajaţii sectorului bugetar

Jeffrey Franks, şeful delegaţiei FMI, a declarat că Fondul nu doreşte să impună României măsuri specifice, cum ar fi concedierea a 20% dintre angajaţii din sectorul bugetar.

"Unul dintre obiectivele principale ale programului cu România vizează reducerea deficitului, ceea ce nu înseamnă neapărat reducerea locurilor de muncă", a spus Franks, potrivit unui comunicat al PSD, citat de Agerpres.

Oficialul FMI a explicat: "Soluţiile sunt variate. Mai puţine creşteri de salarii şi micşorarea unor cheltuieli reprezintă o variantă simplă şi, e adevărat, dureroasă, pentru a reduce deficitul bugetar. Dar vom încerca să fim mai flexibili pentru că am învăţat din greşelile pe care le-am făcut acum 10-12 ani în Asia".

Fondul acceptă un deficit de până la 7,2% din PIB

Oficialul FMI a subliniat că FMI este dispus să accepte un deficit bugetar de până la 7,2% din PIB.

"Părţii române îi revine astfel sarcina de a reduce cheltuielile cu circa 0,9% din PIB", a adăugat Franks.

De altfel, economia naţională va înregistra o scădere de 8,5 sau chiar 9 procente în 2009, conform estimărilor FMI, iar deficitul bugetar va atinge cota de peste 8% din PIB, în absenţa unor măsuri de reducere a cheltuielilor din partea Guvernului.

Jeffrey Franks a dat asigurări că va cere permisiune de la Washington pentru a putea fi mai flexibil în negocierile cu autorităţile noastre, însă cu condiţia ca deficitul bugetar să fie ţinut sub control.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Nu trebuie pusi pe drumuri functionarii publici, dar nici lasat in continuare stufarisul din administratie, finantele publice, etc. etc.

    Dar ce s-a intamplat ca de prin martie - aprilie le-au aparut la toti majorari salariale ?? asa s-a inteles de catre guvernanti rezolvarea problemelor crizei ?? 

    Cei de la FMI au venit doar la plimbare, ei nu verifica si nu constata la modul concret, cresterile salariale din sectorul public, in acest an.

    Iau de bune tot ce li se baga pe gat ?? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb