La piaţă

Desigur, muzica lui Mihail Jora ar putea fi un bun subiect, dar astăzi o să ne ocupăm tot de politică şi de realităţile sociale grav malformate de erorile şi derapajele ei. Piaţa, această instituţie şi maşinărie esenţială pentru dezvoltarea modernă a comunităţilor umane, ca orice unealtă, a fost croită să fie folosită pentru anume scopuri şi numai în anumite feluri, dacă este să îi valorificăm, pozitiv, potenţialul. Cu alte cuvinte, este bună, dar nu în oricare circumstanţe. Dacă nu sunt reunite condiţiile care fac o piaţă să îşi îndeplinească rolul fundamental, acela de a realiza "întîlnirea" mărfii cu cei care vor şi au resurse să o cumpere (cumpărători), respectiv să facă posibilă tranzacţia la preţul cel mai avantajos pentru cel care o achiziţionează, ea nu mai este piaţă şi nici nu mai putem beneficia de avantajele sale. Dimpotrivă, o să ne confruntăm cu aberaţiile pe care le crează şi o să avem de plătit nişte costuri. Grele! Funcţionarea normală a pieţei face ca, pe de o parte, cumpărătorul să nu dea pe o marfă mai mult decît face, oricare ar fi produsul tranzacţionat, iar pe de altă parte să se facă realocarea resurselor financiare pentru următorul ciclu de producţie, în bună măsură, chiar dacă nu exclusiv, pe baza performaţei mărfii la vînzare. Propoziţiile acestea despre condiţiile limitative ale utilizării şi beneficiului mecanismelor de piaţă au fost readuse recent în atenţie de un economist. Nu tocmai unul oarecare. După ce a fost ministru de finanţe într-o ţară ajunsă în faliment (nu din cauza lui!), ci a unor "băieţi dăştepţi" care i-au ascuns slăbiciunile şi cheltuielile nesustenabile aproape un deceniu, pentru a se putea împăuna cu îndeplinirea condiţiilor adoptării monedei euro şi pentru a livra alegătorului un soi de bunăstare artificială (alt prilej de cîştig solid pentru alţi "băieţi dăştepţi"!), a negociat cu pistolul la tîmplă condiţiile care au permis supravieţuirea dificilă, dar suportabilă, atît a populaţiei, cît şi a elementelor viabile de economie locală. După care, a ieşit din politică şi s-a adăpostit în America pe la nişte institute de cercetare care îl plătesc destul de bine. Omul ştie să gîndească sistematic şi profesionist, are carte, are şi condei, mai mult, a avut şi are curajul să-i contrazică cu argumente solide pe unii dintre "coriferii" doctrinelor şi reţetelor economice prefabricate, la modă, bune să-i aducă în sapă de lemn pe proşti şi pe cei care nu mai au altă soluţie decît să stea cu mîna întinsă la creditori. În situaţia aceasta a fost Grecia, iar personajul se numeşte Yanis Varoufakis. Deunăzi, omul nostru a ieşit la tablă şi a făcut uşor inteligibilă, chiar şi pentru muritorul de rînd, schema frauduloasă care a generat aşa zisa criză a energiei în Uniunea Europeană. Deci, şi din România.

O schemă care face guvernele statelor membre părtaşe la excrocherie şi direct vinovate pentru consecinţele create. Pe scurt, ni se arată cum aşa zisa piaţă liberă a energiei din Europa nu este decît un soi de mistificare a mecanismelor de piaţă. Efectele pseudo-pieţei de energie create sunt exact pe dos decît ceea ce face o piaţă autentică. De la producător, la deţinătorii reţelelor de transport magistrale, de aici la vînzătorii cu amănuntul, iar de aici la utilizatorul final, preţul energiei nu face decît să crească, de la pămînt la cer. Nici urmă de bariere şi de site concurenţiale. Nici urmă de şansă ca achizitorul de la capătul lanţului, dumneavoastră şi cu mine, să obţină preţul cel mai bun. Preţul cel mai bun este cel al speculanţilor oficiali şi legali din care este format lanţul!! Preţul pe acest traiect este unul singur, preţul cel mai mare!!! Această excrocherie a devenit politică oficială în Uniunea Europeană cu ajutorul deloc dezinteresat al birocraţiei de la Bruxelles şi, ulterior, al guvernelor statelor membre care, la umbra imperativelor liberalizării pieţelor şi liberei circulaţii a mărfurilor, au admis introducerea ca politică oficială a UE a mecanismului fraudulos, anti-piaţă, descris. Cel care explică cum, astăzi, ţări aproape cu totul autonome în raport de energia din Rusia şi cu complicaţiile create pe reţelele de distribuţie de conflictul din Ucraina, Marea Britanie în speţă, România dacă doriţi sau chiar Franţa sunt confruntate cu aceleaşi creşteri de preţuri ale energie ca şi ţări "prizoniere", Germania, să spunem. Cît despre aşa zisele soluţii de compensare cu are se apără de furia oamenilor guvernanţii Europei, ele nu sunt, după evaluarea lui Varoufakis, decît praf în ochi, menit doar să ne amăgească de azi pe mîine. Atît şi nimic mai mult.

Povestea aceasta are un tîlc care ar trebui să dea de gîndit celor ce au pe mîini deciziile guvernării, din Europa şi, desigur, şi din România. Ideologia aceasta economistoidă, după care mecanismele pieţei sunt bune să fie puse la lucru pentru a reglementa orice relaţii sociale, din oricare domeniu de activitate umană, a fost impusă ca o dogmă în tot arealul occidental, începînd cu anii 80 ai secolului trecut, de aşa zişii reprezentanţi ai fundamentalismului liberalist, purtînd marca politică a thatcherismului. De atunci, puţini au fost cei care s-au încumetat să facă bilanţul, fie şi parţial, pe domenii şi perioade de timp, al pierderilor sociale şi economice create de această "furie maladivă". Cu toate că efectele au devenit evidente relativ repede şi sunt grav detrimentale pentru ansamblul societăţii. Unul dintre domeniile grav malformate a fost cel al asistenţei medicale. Rezultatul remarcabil a apărut aproape imediat în Marea Britanie, dar şi în alte părţi, România nu face deloc excepţie, şi a constat nu în creşterea calităţii serviciilor şi scăderea preţului pentru ele, ci exact contrariul. Ca şi în domeniul energiei, azi, calitatea serviciilor medicale a scăzut, mai ales în reţelele clinice şi spitaliceşti sărăcite de resurse, financiare şi umane, dar care nu puteau fi trimise la "fiare vechi" pentru că o bună parte din populaţie ar fi rămas fără acces la actul medical, în timp ce costurile financiare pentru aceste servicii de o calitate tot mai scăzută au crescut semnificativ. Cît despre serviciile medicale "de lux", bani mulţi şi calitate măcar medie, ele au devenit inaccesiblie pentru marea majoritate a populaţiei, circa 90%. O reformă care avantajează relativ doar 10% din populaţie şi dezavantajează grav restul de 90% oricum ai da-o, oricum ai întoarce-o este o malformaţie socială şi nicidecum o soluţie acceptabilă. Cu toate acestea, ea este şi astăzi promovată vînjos în ţări şi aşa sărace în resurse, tehnologie şi know how, cum este România. Cu rezultatele cunoscute, desigur! Exemplele pot continua cu domenii precum serviciile din sfera administraţiei publice sau cele din zona educaţională. Tabloul păstrează aceleaşi trăsături. "Piaţele" create artificial în domenii unde elementele de schimb în interacţiunile sociale, prin natura lor, nu sunt mărfuri şi unde scopurile interacţiunilor sunt cu totul altele decît obţinerea profitului, respectiv alocarea resurselor doar după criteriul performanţei la vînzare, nu numai că nu înfloresc, dimpotrivă, se ruinează.

Nu ştiu dacă dumneavoastră vă place neapărat muzica baletului "La Piaţă", scrisă de Jora, dar vă asigur că dacă am înlocui instrumentiştii cu nişte zarzavagii, iar dirijorul cu vreun CEO de firmă cu ştaif, ceea ce aţi auzi ar fi pur şi simplu de nesuportat. În orice caz cu totul altceva decît muzică!!!