Laudă diviziunii sociale a... muncii

Abia se crăpase de dimineaţă, pe la 1893, iar ceaţa era departe de a se fi ridicat de pe mlaştinile în care se scălda cunoaşterea socială. În ciuda condiţiilor atît de puţin prielnice, Durkheim a observat, totuşi, că progresul societăţii moderne nu este posibil fără avansul hotărît al diviziunii sociale a muncii. Reţeta magică transformă teleguţa prăfuită a tradiţional-arhaicei alcătuiri sociale, bazate pe solidaritate mecanică, în hiper-expresul societăţii moderne, avansate, binecuvîntată de solidaritatea organică.

Întrucît ceasul meu de perete arată că au trecut deja o sută şi aproape două decenii de cînd ilustrul fondator al sociologiei a băgat de seamă acest lucru, mi-am zis că ar fi timpul să mă trezesc şi eu, la realitate! Cum să progreseze biata societate româ-nească, mai ales în vremurile astea, atît de tulburi, dacă nechemaţii îşi dau toată ziulica cu părerea despre politică, iar după exemplul lor cel rău, tot felul de alţi nechemaţi zic vrute şi nevrute despre administraţie, diplomaţie, inginerie, urbanism, medicină, artă şi mai ştiu eu de ce alte domenii care au fiecare teritoriul lor bine stabilit în ordinea cunoaşterii, a creaţiei şi a propăşirii binelui public? La urma urmei, ce mă priveşte pe mine, ori pe dumneata, de-a pururea fii lăudat, cititorule, politica? Pentru asta îi avem pe ei, politicienii, "care este"! Ei ştiu cum şi ce trebuie făcut astfel încît ţara să aibă legi şi instituţii care să ne spolieze de bruma veniturilor agonisite cu atîta greutate, să ne fure timp, resurse, libertate, trecut şi viitor; ei ştiu cînd şi de ce, la o adică, ne trimit pe noi, ori pe copiii noştri, pe fronturile cine ştie cărui război; ei sunt cei care stabilesc limitele "toleranţei" cu care Justiţia intervine în viaţa noastră cea de toate zilele, făcîndu-ni-le încă şi mai amare, ori fericite mai ceva ca în rai; ei au căderea, toată căderea!, să ştie şi să hotărască cît praf ne revine fiecăruia în plămîni din bogăţia totală a oraşelor şi a drumurilor noastre, cîte şi ce resurse ale pămîntului pe care călcăm, numindu-l încă Ţară, trebuie vîndute pe nimic, dar cu "para-îndărăt" corespunzător, cîte şi ce medicamente mai pot fi obţinute pe reţetele compensate, înainte de a da popii ortul cuvenit; ei ştiu de ce şi de ne ce trebuie să mergem pe drumurile vechi ale căruţelor de secol XVIII şi acum, în secolul XXI, ori să le reparăm de sute şi sute de milioane de euro, în fiecare sezon, tot pe astea, date din moşi-strămoşi şi nu să facem altele noi, eventual ceva autostrăzi; ei au toată căderea să facă legile după care se aleg şi nu mai pot fi dez-aleşi chiar aşa cu una cu două; ei ştiu cum şi de ce îşi împart "bruma" de zeci, sute şi, în rarele zile bune, chiar de miliarde de euro, între ei şi firmele căpuşe ale partidelor din care fac parte. Mă rog, ei sunt specialiştii politicii! Nu văd niciun motiv să nu lăsăm politica pe mîna lor, iar noi să ne vedem de ale noastre! Închipuiţi-vă, numai, ce progres ar însemna, pentru dezlînata noastră societate, dacă într-o bună zi, proprietarii şi managerii ziarului BURSA, într-un cuget cu redacţia, ar lua hotărîrea ca editorialele ziarului să se ocupe nu de politică, nu de consecinţele ei asupra societăţii, nu de ceea ce se întîmplă sub ochii noştri, cu noi şi cu cele de la care atîrnă binele şi viitorul nostru, ci... să spunem... de fizica semi-solidelor cu structuri instabile şi aplicaţiile ei în modelarea matematică a instabilităţii valorice a tranzacţiilor bursiere. Evident, toată lumea ar fi mai cîştigată! Ordinea logică a beneficiilor sociale s-ar întocmi după cum se cade şi, de la întîiul cititor al ziarului BURSA, pînă la cel de pe urmă investitor pe bursă, toată lumea ar avea de împărţit numai cîştiguri. Păi, aşa înţeleg şi eu; iaca adăvărata cale a Progresului!

Solida şi naturala cale a progresului pe calea diviziunii sociale a muncii ar putea să ne aducă nenumărate beneficii. Nu doar noi, băgătorii de seamă, care scriem pe la ziare, am fi obligaţi să lăsăm în pace politica, ci mult mai important, inginerii ar fi obligaţi să se ocupe de inginerie, nu de politică, medicii de bolnavi, nu de politică, arhitecţii, sondorii, vatmanii, tinichigiii, profesorii, popii, dascălii, surorile de caritate, sopranele şi başii, violoniştii şi dirijorii, haznagiii şi academicienii... ce mai, toţi şi fiecare în parte şi-ar vedea de treaba lor şi ar lăsa politica în pace!

Pe principiul acesta ar putea fi curăţate de "impurităţi" multe alte domenii ocupaţionale şi profesionale. Ca să iau un exemplu rupt din viaţă, mă gîndesc că atunci cînd fiecare s-ar ocupa cu ceea ce se pricepe, sau invers, s-ar pricepe la ceea ce face, am putea curăţa oraşul Bucureşti, dacă nu de toată mizeria în care este scăldat, atunci măcar de uriaşele panouri de reclamă care pot fi văzute zilele acestea pe ziduri, purtînd sloganul mamă al tuturor sloganurilor de pe lume: "Te ador şi te iubesc, gresie îţi dăruiesc!"