LE MONDE:  Fillon propune un "şoc liberal" în economie şi o politică externă prorusă

Ziarul BURSA #Internaţional / 22 noiembrie 2016

Fostul prim-ministru francez François Fillon se profilează ca viitorul candidat al dreptei la scrutinul prezidenţial din 2017, după ce s-a plasat pe primul loc în alegerile primare de duminică, propunând un "şoc liberal" în economie, sprijin pentru familiile tradiţionale şi o politică externă prorusă, consemnează cotidianul Le Monde, în ediţia de luni, potrivit Agerpres.

Prin votul acordat lui Fillon, în prezent deputat de Paris, simpatizanţii dreptei şi ai centrului au plebiscitat un program economic liberal şi unul conservator în privinţa chestiunilor sociale.

Din cei şapte candidaţi în alegerile primare, Fillon este cel care propune programul de austeritate cel mai drastic. Fostul premier al lui Nicolas Sarkozy s-a angajat că, dacă va fi ales preşedinte în mai 2017, va pune în aplicare un program de economii de 110 miliarde de euro în finanţele publice. O treime din reducerea de cheltuieli ar urma să se facă pe seama bugetului de stat, 20% de la colectivităţile locale, iar restul de la bugetul asigurărilor sociale (prin pensionarea la 65 de ani, reducerea cheltuielilor cu sănătatea).

Pentru a realiza aceste economii, François Fillon promite desfiinţarea a 500.000 de posturi bugetare, ridicarea vârstei de pensionare la 65 de ani în 2022, armonizarea regimurilor de pensionare, impunerea programului de lucru de 39 de ore în sistemul bugetar.

Pentru relansarea economiei în pofida acestor reduceri drastice, Fillon promite injectarea a 40 de miliarde de euro pentru reducerea poverii fiscale asupra întreprinderilor şi scăderea impozitului pentru acestea la 25%, totul finanţat printr-o creştere cu două puncte a TVA. Conform programului său, companiile vor putea negocia timpul de lucru în limita maximă a 48 de ore pe săptămână, iar "monopolul" sindical va fi eliminat.

Prin acest "şoc de competitivitate", fostul prim-ministru promite reducerea şomajului sub 7% în cinci ani şi transformarea Franţei în prima economie europeană în zece ani.

În schimb, îşi asumă deficite publice în 2017 (-4,7%) şi în 2018 (-4,5%), din cauza a ceea ce el numeşte angajamentele "electoraliste" ale preşedintelui François Hollande în 2016.

În chestiunile sociale, Fillon vrea interzicerea adopţiilor "depline" de către cuplurile de acelaşi sex, iar reproducerea asistată medical să fie "rezervată cuplurilor heterosexuale a căror infertilitate a fost diagnosticată".

"Vreau să răspund îngrijorărilor clasei mijlocii şi să fac din familie unul din soclurile solidarităţii noastre", a declarat Fillon într-un miting de campanie. În materie de educaţie, marele său proiect este "rescrierea programelor de istorie în ideea de a le concepe drept o naraţiune naţională", care să le redea copiilor "încrederea în patria noastră".

În ce priveşte politica externă, François Fillon se prevalează de prietenia preşedintelui rus Vladimir Putin, legată pe vremea când ambii erau premieri ai statelor lor. Din 2012, el s-a întâlnit de mai multe ori cu liderul rus. În fiecare din interviurile date, Fillon insistă ca ruşii să nu fie consideraţi singurii "turbulenţi" în Ucraina şi militează pentru o coaliţie cu Moscova şi Teheran pentru combaterea organizaţiei jihadiste Statul Islamic în Siria, chiar cu preţul unei alianţe temporare cu preşedintele Bashar Al-Assad.

În legătură cu Uniunea Europeană, fostul premier nu şi-a ascuns niciodată ataşamentul faţă de o "Europă a naţiunilor" respectuoasă faţă de "suveranitatea Franţei". "Europa trebuie să fie un instrument, nu o religie", explică în programul său. Fillon propune un "Schengen al justiţiei" care ar permite expulzarea sistematică din Spaţiul Schengen a oricărei persoane găsite vinovate de o infracţiune sau un delict. De asemenea, propune crearea în zona euro a unui "directorat" politic, format din şefii de guvern şi prezidat de unul dintre aceştia.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb