Lecţia FMI sau elevul fără profesor

Deşi acest articol nu este unul despre educaţie, ci despre concedierea profesorului FMI, paralela cu sistemul de învăţământ este plină de învăţăminte.

Atunci când ne uităm la sistemul de învăţământ din România, mediocritatea generală este cea care ne loveşte. Deşi avem încă "oaze" de învăţământ românesc de calitate ridicată - şi fiecare dintre facultăţile sau liceele din România crede că este centrul acestei "oaze" deşi covârşitoa-rea majoritate sunt nisipul deşertului - în medie şi implicit per total, nivelul învăţământului este pe un trend puternic descendent. Ca să schimbăm această tendinţă şi să ne apropiem de sistemele de învăţământ din lume cele mai performante, trebuie să plecăm de jos, de la şcoala generală şi poate chiar de la învăţământul preşcolar. Cât timp copiii noştri vor sta cu mâinile la spate în băncuţe, terorizaţi de educatoare sau învăţătoare care nu au răbdare pentru ei, sunt prost plătite şi oricum au clase de 30 - 40 de copii în loc de 10 - 15 cum ar fi normal, nu putem spera la schimbarea noii generaţii. Acei copii vor termina facultatea fără să ştie să facă o prezentare în public, nu vor şti să vorbească despre ei şi problemele lor, iar cunoştinţele căpătate în sistemul de învăţământ vor fi numai teoretice, total rupte de nevoile pieţei muncii în societatea de astăzi. În final, vorbim despre tineri fără cunoştinţe utile şi cu o personalitate puternic marcată de traumele din sis-temul de învăţământ (învăţare pe dinafară, materii mult prea multe şi inutile etc). În statele moderne, profesorul şi tutorii au grijă de dezvoltarea studenţilor pe toate planurile, iar aceştia din urmă studiază independent şi fără a fi forţaţi de cineva, pentru ca apoi să prezinte colegilor de clasă şi profesorilor realizările lor - la fel ca într-o companie de succes, unde creativitatea apare la orice angajat şi ea se prezintă echipei pentru a deveni un produs sau serviciu superior. La noi, atunci când profesorii sunt întorşi cu spatele către elevi, au şanse mari să fie ţinta avioanelor de hârtie sau a bucăţilor de cretă aruncate dinspre clasă - şi atunci singura lor şansă este să îi terorizeze pe aceştia punându-i să înveţe pe de rost manuale întregi...

La nivel economic, atunci când guvernatorul Isărescu vorbeşte despre profesorul FMI de care trebuie să ne debarasăm din 2013, se referă la imaginea pe care România şi liderii săi ar fi bine să o arate pieţelor internaţionale: un stat puternic, cu o viziune strategică axată pe competitivitate regională şi care îşi cunoaşte atât locul cât şi aspiraţiile în cadrul UE. Mai mult, o ţară stabilă macroeconomic şi pregătită să adere - atunci când lucrurile se vor limpezi - la zona euro într-un orizont decent de timp. Din păcate, noi ne-am făcut studiile economice la fără frecvenţă, iar liderii politici din România au dat nenumărate dovezi că nu ştiu să se comporte "corect" când profesorul nu este în clasă: se iau la harţă şi pun pioneze pe scaunul profesorului. Au demonstrat un comportament similar şi alţi elevi din regiune (Ungaria este doar un exemplu recent şi la modă, iar Grecia o victimă a aceluiaşi tip de comportament) aşa că nu ar trebui nici măcar să ne întristăm: pur şi simplu nu ştim cum este să trăieşti într-o clasă fără un profesor autoritar.

Exemplul "revenirii de succes" pe pieţele internaţionale a MF este cel puţin jalnic: am oferit un randament la emisiunea în dolari periculos de apropiat de nivelul considerat "de alertă" de investitori - al ţărilor care nu pot să îşi refinanţeze datoria şi ar face aproape orice pentru bani. Desigur, MF poate spune că la o emisiune cu maturitate de 10 ani, randamentul este acceptabil sau că nevoia de a restabili o punte cu pieţele internaţionale a fost cea care a dictat. Dar faptul că reprezentanţii finanţelor din mai toate timpurile după 1990 (din nou, cu una sau două excepţii notabile care nu pot schimba situaţia generală) nu au avut nicio strategie de accesare a pieţelor internaţionale, este un alt exemplu că nu putem fi consideraţi elevi ascultători, decât sub presiunea de a fi puşi la colţ. Sincer, mi-aş dori ca această emisiune să constituie începutul unui program coerent de construire a unei curbe de randamente, dar mă îndoiesc. La fel cum mă îndoiesc şi de faptul că fără morcovul şi băţul celor de la FMI, ne vom face temele cu conştiin-ciozitate.