Legea CSM, la un pas de promulgare

Ziarul BURSA #Politică / 27 iunie 2018

Modificările aduse de coaliţia majoritară la legea de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii sunt la un pas de a merge la promulgare. După ce au fost declarate constituţionale de către CCR, noromele din legea 317/2004 au trecut, ieri, din nou de Camera Deputaţilor, care, cu 172 de voturi pentru, a respins cererea de reexaminare formulată de preşedintele Klaus Iohannis.

Legea va merge la Senat, care este for decizional şi, dacă solicitarea preşedintelui va fi respinsă, Klaus Iohannis va fi obligat să promulge acest act normativ, fiind epuizate toate căile de atac.

Reprezentanţii opoziţiei s-au revoltat şi au susţinut că modificarea legii este nedreaptă.

"Calitatea acestui act legislativ este execrabilă. Va avea de suferit autoritatea judecătorească şi cetăţenii care se vor adresa instanţelor", a declarat Ioan Cupşa, deputat din partea PNL.

Toate modificările legislative sunt făcute pentru a-l salva pe Liviu Dragnea de consecinţele dosarelor penale în care este implicat şi a condamnărilor pronunţate la adresa lui, a susţinut Ion Stelian, deputat din partea USR.

Legea, care reglementează organizarea, funcţionarea şi atribuţiile CSM, a trecut deja prin mai multe controale de constituţionalitate. După primul vot, în decembrie 2017, Curtea Constituţională a admis câteva obiecţii şi legea a fost modificată de către comisia specială parlamentară condusă de deputatul PSD Florin Iordache. Opoziţia şi preşedintele României au formulat apoi noi sesizări, care au fost respinse de CCR.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ce treaba are organizarea si functionarea CSM cu o cauza penala pe rol? nu mai umblati domnilor cu ocaua mica ca va rad si curcile!! ceea ce este caraghios, este structura predefinita a sectiilor care deroga mult de la necesarul de expertiza!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb