Listarea "Slovak Telekom", aşteptată lunile viitoare

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 3 aprilie 2015

Listarea "Slovak Telekom", aşteptată lunile viitoare

Slovacia intenţionează să finalizeze, până în luna iulie, oferta publică iniţială pentru pachetul său de 49% din acţiunile operatorului de telefonie "Slovak Telekom", a anunţat, ieri, Ministerul Economiei de la Bratislava, conform Reuters, transmite Agerpres.

Cabinetul de la Bratislava a aprobat un plan privind transferul pachetului de 34% deţinut de stat la "Slovak Telekom" de la Ministerul Economiei la Fondul Naţional al Proprietăţii, care controlează, la rândul său, o cotă de 15% din companie. Întregul pachet de 49% ar urma să facă obiectul ofertei publice iniţiale (IPO). Guvernul slovac a mai informat că va încerca o dublă listare pentru acţiunile "Slovak Telekom" la bursele din Bratislava şi Londra, aşa cum au recomandat băncile de investiţii "JPMorgan" şi "Citibank".

"Nu ştim exact când anume vor fi listate pe bursă acţiunile, dar am dori să finalizăm operaţiunea până la sfârşitul primei jumătăţi a anului", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului slovac al Economiei, Miriam Ziakova.

Grupul german "Deutsche Telekom" deţine un pachet de 51% din "Slovak Telekom" şi are drept de preempţiune pentru restul acţiunilor, în anumite condiţii.

"Deutsche Telekom a avut oportunitatea să facă o ofertă pentru achiziţia de acţiuni înaintea debutului procesului IPO. Astăzi, Guvernul a aprobat procesul IPO. Nu putem împiedica Deutsche Telekom să facă o ofertă prin intermediul bursei. Dacă Deutsche Telekom vine cu o ofertă înainte de momentul plasării, Guvernul o va lua în considerare", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului slovac al Economiei.

În schimb, "Deutsche Telekom" nu pare interesată de perspectiva unei IPO la "Slovak Telekom". "Strategia noastră cu privire la participaţiile europene a fost întotdeauna aceea că vom analiza oportunităţile din punct de vedere al avantajelor economice. Vom face la fel pentru Slovak Telekom. Din punct de vedere operaţional sau economic, vânzarea pachetului statului la Slovak Telekom nu schimbă foarte mult lucrurile pentru noi. Putem să continuăm să ne punem în practică strategia", a spus un purtător de cuvânt al companiei germane.

În 2014, "Slovak Telekom" a înregistrat un profit operaţional de 310,7 milioane euro şi vânzări de 767,6 milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb