London Stock Exchange, deschisă unui parteneriat cu Nasdaq

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 5 iulie 2011

Valoarea de piaţă a LSE este de 4,5 miliarde dolari, iar cea a Nasdaq - de 4,6 miliarde dolari.

Valoarea de piaţă a LSE este de 4,5 miliarde dolari, iar cea a Nasdaq - de 4,6 miliarde dolari.

London Stock Exchange (LSE - Bursa de Valori din Londra) este dispusă să ia în calcul o fuziune cu operatorul bursier american Nas-daq, pe poziţii egale, semn că piaţa britanică şi-ar putea îndrepta atenţia spre o nouă tranzacţie majoră, după ce planul de alianţă cu grupul canadian TMX a eşuat, potrivit Financial Times (FT).

Directorul general al Nasdaq, Bob Greifeld, ia în considerare o ofertă pentru LSE, dar surse apropiate situaţiei spun că nu au fost angajaţi în mod oficial consultanţi în acest scop, notează FT, subliniind că Greifeld nu a discutat pe marginea unui parteneriat cu directorul general al LSE, Xavier Rolet.

Perspectiva combinării operaţiunilor LSE cu ale unei burse transatlantice relansează o idee promovată de Greifeld în urmă cu cinci ani, când oferta de preluare a LSE de către Nasdaq a eşuat.

O eventuală fuziune LSE - Nas-daq ar combina două dintre cele mai recunoscute branduri bursiere şi ar reprezenta un răspuns la anunţata fuziune a Deutsche Borse cu NYSE Euronext. Anul acesta, Greifeld a încercat, împreună cu IntercontinentalExchange, să preia NYSE Euronext pentru 11,3 miliarde dolari, dar a renunţat în aprilie, în urma obiecţiilor din partea autorităţilor americane antitrust.

În acest moment, Nasdaq este implicată într-o ofertă de preluare a unei participaţii minoritare la LCH.Clearnet, casă independentă de clearing pentru acţiuni britanice lis-tate la LSE.

Unii acţionari LSE cer demisia a doi directori non-executivi

Doi acţionari ai London Stock Exchange Group vor ca directorii non-executivi Robert Webb şi Janet Cohen să părăsească board-ul în cadrul adunării generale care va avea loc luna aceasta, anunţă Sunday Telegraph.

Publicaţia britanică arată că acţionarii sunt nemulţumiţi de salariile mari pe care le primesc cei doi şi de serviciile pe care le desfăşoară aceştia. Webb a beneficiat de venituri de 72.000 de lire sterline (115.700 dolari) anul trecut, iar Cohen - de 76.000 de lire, conform Sunday Telegraph, care mai notează că unul dintre acţionarii nemulţumiţi pare să fie "Artemis Investment Management" Ltd.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb