Lucrat din pix

Să facem o listă cu cele mai supărătoare şi mai nocive lucruri din comunism. Cultul personalităţii lui Pingelică şi a "tovarăşei Elena Ceauşescu, academician de renume mondial"? Întreruperile de curent? Rafturile goale de la Alimentara? Informatorii Securităţii infiltraţi peste tot? Mamuţi industriali care produceau rebuturi?

Cred că una dintre cele mai toxice sub substanţe din compoziţia fostului regim este "raportarea din pix". Comunismul a fost, în primul rând, o ideologie. Altfel spus, a fost un mod de a privi sau prezenta "realitatea". Dar pentru că era o ideologie radicală, exista o diferenţă semnificativă între ceea ce Partidul prezenta drept "realitatea obiectivă" şi lumea realului (cel puţin aşa cum o vedeau toţi ceilalţi, oamenii normali).

De aici necesitatea "pixului". Departe de a fi un produs derivat al birocraţiei comuniste, ajustarea din pix era o necesitate vitală pentru sistem. Îi permitea să păstreze, relativ nealterat, un discurs militant, revoluţionar, dar şi o oarecare adecvare la lumea înconjurătoare. Din pix erau neutralizate ameninţările obiective, iar în acelaşi timp era perpetuate derapajele logice ale sistemului.

Rezultatul era o lume hibridă, unde te loveai tot timpul de reguli bizare, parcă desprinse dintr-un roman de Kafka. Şi totuşi, acestea aveau un sens al lor. După ce oboseai, realizai că nu ai încotro decât să te conformezi.

Un exemplu. Nicăieri nu scria, în Constituţia comunistă din 1965 sau în legile statului, că unele culte trebuie reprimate. Dimpotrivă, era chiar afirmat principiul libertăţii credinţei. Articolul 30: "Libertatea exercitării cultului religios este garantată. Cultele religioase se organizează si funcţionează liber". Până aici pare în regulă. Problema este că imediat după aceste cuvinte înălţătoare citim: "Modul de organizare si funcţionare a cultelor religioase este reglementat prin lege".

Din acest moment, mănuşile sunt scoase, iar Statul socialist este liber să reglementeze cum doreşte. "Din pix". Aşa s-a ajuns la declararea unor religii drept "secte", la cenzurarea literaturii religioase, sau la persecutarea unor preoţi sau pastori. Biserica greco-catolică a rămas interzisă.

Am avut o senzaţie de dejB vu zilele trecute, când completam o raportare pentru facultatea (Ştiinţe Politice) unde sunt conferenţiar. Merită să vă spun povestea mai pe îndelete, pentru că are un tâlc.

Cadrele didactice din învăţământul superior trebuie să completeze, o dată la câţiva ani, aceste formulare de evaluare. În esenţă, tu scrii acolo ce ai făcut mai notabil. Cărţi, articole, cursuri, conferinţe etc. Pe baza unei grile primeşti un punctaj. În 2017, subsemnatul a obţinut, 234 de puncte. Pentru conferenţiar era necesar un minim de 50. Pentru profesor, minim 100.

Acum am obţinut 197. Curios, nu? Logic ar fi fost să obţin ceva mai mult, pentru că din 2017 şi până acum, în 2021, nu am stat chiar degeaba, academic vorbind. Însă, spre surpriza mea, criteriile de evaluare au fost, între timp, modificate "din pix".

Primul lucru care m-a frapat a fost o schimbare, aparent minusculă, la rubrica "stagii postdoctorale". Într-o lume normală, acestea sunt pâinea şi cuţitul muncii academice. Îţi dai seama câte parale face cineva imediat ce vezi lista stagiilor din CV.

În formularul din 2021, cineva a adăugat, "din pix", câteva cuvinte: "cu durata de cel puţin un an". Efectul acestora este devastator. Sunt eliminate complet majoritatea burselor şi stagiilor postdoctorale ale cercetătorilor şi profesorilor oneşti. Imensa majoritate a acestor stagii se întind, aşa cum este normal, pe durata unui an academic (sau chiar un semestru). Adică mai puţin decât un an calendaristic.

Mai sunt şi alte schimbări, în rău, dar vă propun să ne rezumăm la aceasta. Sensul său este evident. Eliminându-se punctele pentru stagiile postdoctorale, creşte importanţa relativă a altor criterii. Unele sunt elucubrante. Spre exemplu, se dau puncte dacă ai fost membru în comisii la minister.

Înţelegeţi acum schema? La prima vedere, punctajul are rolul de a separa grâul de neghină. De a reflecta importanţa activităţii academice. De a permite promovarea pe merit. În realitate, se petrece exact pe dos. Tot felul de mediocrităţi, ajunse în funcţii de conducere, îi lucrează "din pix" pe ceilalţi. Creează ierarhii din vârful creionului.

După 1989, cei care au dat buzna în fruntea aparatului de stat au preluat multe dintre metehnele celor de dinainte. Ca să nu mai vorbesc despre cazurile, numeroase, în care cei "de acum" erau tot cei de dinainte...

În universităţile româneşti se petrece exact ce s-a petrecut în societatea românească. Puterea a fost confiscată de activişti semi-analfabeţi şi corupţi. De fapt, unii dintre liderii politici actuali, de ambele părţi ale gratiilor, sunt "profesori universitari". Da, "din pix". Odată ajunşi în fruntea bucatelor, au aranjat reguli care să îi favorizeze pe ei personal şi pe asociaţii lor. La suprafaţă, stăm bine. Suntem o "ţară europeană". Tot din pix.