"Lukoil" investeşte şase milioane de dolari în Iran

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 26 ianuarie 2016

"Lukoil" investeşte şase milioane de dolari în Iran

Grupul rus "Lukoil" a semnat un acord cu autorităţile de la Teheran pentru două proiecte de explorare în sud-vestul Iranului, transmit FNA şi publicaţia Moscow Times, conform Agerpres.

"Lukoil" devine astfel prima companie rusă care îşi reia operaţiunile în Iran după ridicarea sancţiunilor.

Hormoz Qalavand, director al diviziei de explorare din cadrul "National Iranian Oil Company", a afirmat pentru PressTV că valoarea contractului se ridică la aproximativ şase milioane de dolari, iar "Lukoil" a început deja să lucreze la cele două proiecte.

În 17 ianuarie, comunitatea internaţională a ridicat toate sancţiunile legate de programul nuclear al Teheranului, în conformitate cu acordul nuclear încheiat pe 14 iulie 2015.

Iranul are cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume şi este pe locul al patrulea în privinţa rezervelor de ţiţei. Ridicarea sancţiunilor le permite giganţilor energetici străini să revină în Iran.

"Total" SA, "Royal Dutch Shell" Plc şi "Lukoil" PJSC sunt printre companiile care au selectat în noiembrie zăcămintele de ţiţei şi gaze naturale pe care vor să le dezvolte în Iran - ţară ale cărei rezerve de petrol se situează pe locul al patrulea la nivel mondial -, după ce autorităţile de la Teheran le-au prezentat investitorilor proiecte în valoare de 30 miliarde de dolari.

Autorităţile iraniene le vor acorda firmelor interesate posibilitatea să investească în 70 de proiecte din domeniul petrolului şi gazelor naturale, evaluate la 30 miliarde de dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb