Lumea lui nicăieri

Una dintre întrebările standard introdusă în chestionarele care încearcă să surprindă dinamica opiniilor şi structurile atitudinale ale populaţiei României cere oamenilor să spună dacă "lucrurile" merg într-o direcţie bună sau greşită. Imaginea înregistrată de ultimele sondaje este cît se poate de clară şi de radicală. "Lucrurile merg într-o direcţie greşită". Ce înseamnă, de fapt, aceas-tă evaluare şi ce impact are ea asupra gestiunii curente şi de perspectivă a problemelor guvernării?

O analiză atentă a situaţiei şi a datelor care precipită răspunsurile celor confruntaţi cu această întrebare arată cu claritate că ceea ce indică ele nu este direcţia rea sau bună a lucrurilor, ci măsoară încărcătura de insatisfacţie acumulată şi manifestă la populaţie, în raport cu actele guvernării şi consecinţele lor. Problema direcţiei de mişcare a societăţii, sub impactul guvernării rămîne în continuare o necunoscută. Legătura dintre satisfacţie, respectiv insatisfacţia populaţiei şi acest vector de mişcare al societăţii este însă esenţială. Dacă oamenii ar fi nemulţumiţi, dar ar avea credinţa că lucrurile merg totuşi într-o direcţie bună, tabloul ar fi pe ansamblu pozitiv. Dimpotrivă dacă nemulţumirea ar fi nemijlocit legată de direcţia mişcării, atunci concluziile sunt cu totul de altă natură, ca şi măsurile care se cer întreprinse.

În primul caz, avem situaţia unei "guvernări de sacrificiu", care duce lucrurile în direcţia bună, cerînd popu-laţiei pentru aceasta un şir de sacrificii; se presupune temporare şi absolut necesare. Populaţia, la rîndul ei, înţelege acest lucru şi îl acceptă, chiar dacă rămîne nemulţumită de consecinţele imediate, mai ales de scăderea calităţii vieţii. Este genul de situaţie doctor-pacient în care operaţia produce suferinţă, dar este necesară şi salvatoare. Desigur, ea produce o serie de inconveniente şi suferinţe pacientului, dar acesta rămîne, pe fond, pozitiv faţă de medicul său, chiar dacă se plînge de dureri. Actuala guvernare încearcă din răsputeri, chiar dacă foarte stîngaci, să convingă, pe cine poate, că exact aceasta este situaţia în care ne aflăm noi şi România de astăzi. Argumentele contrare nu sunt nici puţine şi nici prea dificil de găsit. Dintre ele, cele mai evidente ţin de harababura legislativă şi noianul de măsuri contradictorii luate de actuala guvernare în domeniile critice ale societăţii, de la gestiunea finanţelor publice, a transporturilor şi infrastructurii, pînă la sănătate şi învăţămînt. Al doilea set de argumente este furnizat chiar de realitatea zilnică. Orice interacţiune a cetăţeanului cu instituţiile care, prin lege, ar trebuie să-i furnizeze servicii publice este un dureros exerciţiu de ineficienţă, frustrare, lipsă de respect şi umilire, risipă de timp şi resurse, iar mai presus de toate o metodă sigură de a scoate din buzunarul celui care ar trebui să beneficieze de serviciile respective alte şi alte sume de bani, sub orice pretext şi cu orice preţ.

Dacă nemulţumirea populaţiei ar fi nemijlocit legată de direcţia în care "merg lucrurile", atunci situaţia are soluţii precise: ori guvernarea îşi schimbă politicile şi măsurile, ori, dacă acest lucru nu se întîmplă mai repede, trebuie schimbată formula de guvernare, cu totul. După părerea mea, nici una dintre aceste posibilităţi nu are şanse prea mari să devină realitate. De cînd a instalat la Palatul Victoria guvernele Boc, actuala putere are o singură politică precisă: aceea de a stoarce cît mai mulţi bani din buzunarele populaţiei, în schimbul cărora i se oferă servicii tot mai proaste, sau deloc, această "linie politică" nu este nici întîmplătoare şi nici lipsită de fundament. Ea este menită să rezolve singurele probleme pe care oamenii guvernării le recunosc şi pe care sunt dispuşi să le rezolve: setea de "beneficii" personale pentru ei şi clicile de care depinde siguranţa poziţiei lor politice, iar pe de altă parte, acoperirea deficitelor structurale care se acumulează în datoria publică, măcar la nivelul cerut de înţelegerile cu instituţiile internaţionale care şi-au asumat riscul finanţării acestor deficite (FMI şi UE). Ce să schimbi din această politică? Sub acest unghi, premierul Boc are dreptate cînd spune că oricine ar fi la guvernare s-ar da cu capul de aceleaşi probleme. Nu mai are însă dreptate atunci cînd susţine că singurele măsuri cu ajutorul cărora situaţia poate fi gestionată sunt cele luate de guvernul său, adică cele menite să treacă brutal şi imediat toate consecinţele situaţiei şi întreaga povară financiară pe spinarea unei populaţii sleite şi obligată la un mod de viaţă care nu-i mai asigură nici măcar auto-reproducerea naturală a forţei de muncă şi a competenţelor acumulate. Cealaltă opţiune, schimbarea formulei de guvernare este de asemenea blocată. Cu toate zbaterile sale, actuala putere nu se poate hotărî la o schimbare de formulă, mai ales cînd lupta pentru împărţirea puterii în era "post-băsescu" s-a încins suficient de tare pentru ca principalii competitori să nu mai aibă nici timp, nici resurse pentru a cîrpi formula guvernării. Cît despre schimbarea cu totul a guvernării acest lucru este acum la fel de puţin probabil, pe cît era în prima zi a guvernării şi va rămîne la fel de improbabil în oricare din zilele pe care le are la dispoziţie. Motivul este banal: nimeni nu este dispus să lase dintre fălci osul cel zemos al beneficiilor puterii. Iar, pentru nu puţini dintre aleşii şi ministeriabilii noştri de frunte, aceste beneficii reprezintă un număr de două cifre urmat de cel puţin şase zerouri!

Ce impact are, aşadar, nemulţumirea populaţiei asupra dinamicii politice şi a guvernării? Răspuns: Niciuna! Suntem siliţi să ne mişcăm cu toţii în lumea lui nicăieri!