Lumină... lumină... mai multă lumină!

Din zguduire-n zguduiure, spre confuzia finală! Acesta pare să fie motto-ul aşezat, nu se ştie de către cine, pe frontispiciul politicii din România. Vuiesc televiziunile, precum clopotele catedralelor atinse de spaima năvălirilor barbare, nu se mai opresc benzile galbene ale posturilor de ştiri din breaking news-uri, gazetele netului şi, puţine, cele rămase să se aştearnă pe hîrtie se umplu de poze şi semne de avertizare, ca nu cumva cititorul grăbit să rateze "ultima bombă", cea care aruncă în aer tot ceea ce ştiaţi pînă ieri despre politica de la noi şi despre oamenii ei. Între uşile DNA-ului, cele ale Înaltei Curţi de Justiţie şi camerele de luat vederi, politica labirintică din România se adînceşte din ce în ce mai repede în mlaştina incoerenţei şi a confuziei.

Al cui proiect este ceea ce vedem că se întîmplă pe marile ecrane ale realităţii? Al Cotrocenilor? Nu pare! E drept, Preşedintele a vrut un guvern al său, uitînd că pentru asta are nevoie şi de o majoritate parlamentară. După lungi şi întortochiate manevre a obţinut un guvern atipic, aşa-zis tehnocrat, sprijinit în Parlament de "o mare coaliţie" contra naturii, niciodată agreată de partidele care o formează şi funcţionînd după o singură regulă, cu un singur scop: să nu cadă Guvernul Cioloş, pînă la alegeri. În acelaşi timp, ambele partide, care îl susţin parlamentar, critică de zor Guvernul şi pe bună dreptate pentru că măsurile sale nu aduc nici pe departe cu vreo coordonată coerentă de politici, nici măcar în domeniile stringente cum sunt cele financiar-bugetare, ale proiectelor de dezvoltare, ale salvgardării sistemelor ajunse în fază critică de precaritate, cum este cazul sănătăţii publice şi al învăţămîntului.

Nici partidele politice nu par să fie la originea mişcărilor browniene care se succed cu repeziciune sporită, acum, înainte de alegeri, în politica noastră. Proiectul PSD, încurajat de votul de la locale, este să îşi asigure o majoritate cît mai substanţială în viitorul parlament, capabilă să îi dea un mandat de guvernare întreg, pentru următorii patru ani. Fără franjuri, fără coaliţii ad-hoc, fără a mai împărţi tortul cu tot felul de veleitari şi politicieni de fiţe. "Noi şi-ai noştri", acesta este proiectul PSD! Cu nici o îndreptăţire seriosă în performanţa electorală, PNL-ul a oferit, simetric, exact acelaşi tip de proiect. Şi ei vor, pentru ei, acelaşi lucru: o majoritatea stabilă pentru guvernare pe întregul mandat. Nu o pot obţine singuri, atunci poate cu un satelit lansat de urgenţă, care ar putea aduna toate voturile nemulţumiţilor celelalte partide şi formaţiuni. Mă rog, dacă T. Băsescu reuşeşte să adune toate aşchiile sărite te miri pe unde alte fostelor PDL, UNPR, România Mare, PNŢ-cd şi altele atunci chiar şi cu Băsescu; desigur, dacă Cotrocenii vor agrea compromisul istoric. PNL-ul are în plus de realizat şi orizontul proiectului prezidenţial, ratat în prima jumătate de mandat Iohannis.

Poate, al "binomului" Sri-Dna? Poate, dar nu prea e de crezare! Ce fel de proiect comun este acela menit să arunce în aer fortul pe care se presupune că îl păzesc instituţiile de forţă ale statului, ba chiar îl şi amenajează! Şi, pe urmă, care duce la război "fratricid" Sri-Dna-Sie-Dipi? Toată lumea are de pierdut şi chiar pierde toată lumea! Serviciul internelor a intrat în reconstrucţie totală, Sie a rămas hodoronc-tronc fără director, Sri este implicat prin fostul său angajat (nu chiar unul oarecare, ci ditai şeful de proiecte operative) în scandalul Black Cube, iar Dna-ul are din nou dureri de cap, nu doar cu doctoratul şefului, ci şi cu multe dintre dosarele pe care le-a lansat în teatrul de operaţiuni al politicii din România. Dacă vi se pare că lipseşte bomboana de pe colivă, atunci Dna, Sri şi cine şi-o mai fi băgat coada au reuşit să rupă şi justiţia în două baricade, procuri speciali versus judecători obişnuiţi! Oricît s-ar strădui cineva să presupună coerenţă, ansamblul nu prea seamănă a proiect! Mai degrabă a grămadă neorganizată în care fiecare calcă în picioare pe oricine îi stă în cale, cu speranţa că îi va lua balonul din braţe! Ca să-l ducă unde? Plocon Cotrocenilor, te pomeneşti! Tot ce se poate, plauzibil, dar oricum nu seamănă, nici pe departe a proiect.

Desigur, există întotdeauna şi varianta "mîinii nevăzute", a "ocultei" a "complotului extern" sau cum vrea cineva să-i spună acestui factor, real, care a existat din totdeauna în politica României şi care materializează, uneori cu efecte mai importante, alteori cu efecte minore, parte din scopurile şi intenţiile de joc ale celor care au România în zona lor de acţiune, pe tabla de şah a lumii. Vrea, îi convine Rusiei o Românie instabilă politic? Tot ce se poate, dar atunci, de ce o lasă americanii să ajungă în starea asta, fără să ridice un deget? Au scăpat sau au lăsat SUA din braţe România? Vor americanii, le foloseşte la ceva degringolada noastră politică? Nu mai au timp de noi în administraţia asta, care îşi face bagajele, de mai bine de un an? Sau, poate au obosit tot încercînd să organizeze ceea ce nu se poate organiza, ori s-au înţeles cu ruşii să ne lase să ne ducem la fund, atît cît suntem în stare! Nu este nici acesta un scenariu care poate fi exclus din capul locului! Ideea că România nu poate fi "reparată" nu este chiar nouă, este întreţinută de tot ceea ce se întîmplă în interior şi amplificată cu ceva cheltuială la Bruxelles şi prin alte capitale mari ale lumii de cei care au propriile scenarii şi idei despre cum ar putea fi utilizate resursele noastre, mai degrabă, pe bucăţele. A mers în URSS, în Cehoslovacia, în Iugoslavia, aproape reuşeste în Ucraina, de ce nu şi în România, dacă nu cumva şi în Spania, Italia, Marea Britanie, Belgia? Un asemenea proiect nu este o ficţiune, a existat şi este destul de bine conturat; problema lui şi a celor care l-au creat este evaluarea şi mai ales gestiunea consecinţelor, atît cele economice, cît şi politice. În plus, personal, mă îndoiesc de capacitatea politicienilor de astăzi de a-l coordona şi de a mobiliza resursele necesare pentru a-l pune în aplicare.

Şi atunci, ce ne rămîne? Care este sursa şi care este finalitatea acestui tablou al politicii din România?

Surse sunt în fiecare dintre temele analizate. Nici una nu are vreo "obligaţie" de coerenţă internă şi nici corelaţia dintre ele nu este cîtuşi de puţin obligatorie! Cît despre finalitate, cine, în afară de propagandiştii de duzină, a spus vreodată că lumea creată de politică este una cu finalităţi prestabilite??!!