Brokerii de la Raiffeisen Capital&Investment şi Wood&Co caută cumpărători pentru un pachet de 0,4% din Petrom (SNP), pe care au primit mandat să îl vândă, potrivit unor surse din piaţă.
Vânzătorul poate fi un fond care are nevoie de lichidităţi, însă voci din piaţă nu exclud ca acest anunţ să fie doar o modalitate de scădere a preţului.
Numele vânzătorului nu a fost dezvăluit, dar nu este în niciun caz statul român.
Practic, brokerii vor aduna ordine pentru acţiunile scoase la vânzare, iar vânzătorul va decide dacă este mulţumit cu preţul. Astfel, cele peste 200 de milioane de titluri Petrom pot fi cumpărate de mai multe persoane, însă nu este exclus nici ca tranzacţia să nu se perfecteze deloc, dacă vânzătorul va respinge ofertele. Vânzarea poate avea loc în zilele următoare.
Franklin Templeton a acumulat, în ultima perioadă, pachete semnificative la Petrom. La finalul şedinţei de astăzi, acţiunile SNP erau cotate la 0,4005 lei/unitate, astfel că valoarea pachetului scos la vânzare este de circa 20 de milioane de euro.
1. acum sper sa reusiti :-)
(mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 27.11.2012, 10:59)
dragi Brokeri Raiffeisen si Wood,
dupa corectura din ziarul wirtschaftsblatt sper ca sa reusiti sa indepliniti contractul pe care l-ati primit pentru tranzactionarea celor 200 milioane de titluri. Alaturat aveti si luarea de pozitie a ziarului, care sper a fi de bun augur. Cu drag, ajutorul lui Batman- DBA Danger Mouse :-) "00:01 von RED
OMV stabilisiert in Rumänien
Wien. Am 22. November hat das WirtschaftsBlatt fälschlich berichtet, die OMV wolle den Produktionsrückgang in Ungarn beschränken. Tatsächlich trifft das auf die Produktion in Rumänien zu. Wir bedauern den Fehler.
(WirtschaftsBlatt, Print-Ausgabe, 2012-11-27)"