Lupta cu statul

Unii s-au luptat cu Îngerul. Alţii se bat cu demonii. Iar liberalii români s-au încăierat cu statul. Căci statul s-a transformat, cel puţin pentru cei ce se revendică de la Hobbes, în diavol. Iar lucrarea diavolească se realizează prin funcţionari. Motiv pentru care aceştia trebuie reduşi la maximum. Aşa că ministrul Muncii, Paul Păcuraru a propus reducerea cu 10% a numărului de funcţionari sau, dacă nu e posibil, măcar limitarea fondurilor de salarii în instituţiile publice. Odată cu aceasta, hăituiala a început. Urmează vânătoarea. Colegii ministrului s-au grăbit să îi ia apărarea şi au anunţat reducerea drastică a numărului de funcţionari. De fapt, ca să fim exacţi, de bugetari, funcţionarii publici fiind o altă categorie. Şi, pentru moment, doar moţiunea de cenzură pesedistă a mai micşorat presiunea asupra vânatului.

Dar oare şi-au găsit liberalii români inamicul pe măsură? Chiar să fie statul român acel monstru care devorează libertăţile? Căci comunismul, acuzat de unii liberali că nu ne-a lăsat moştenire un stat puternic, a distrus statul. Iar în cei 17 ani de tranziţie nimeni nu s-a grăbit să-l refacă. În locul sistemului instituţional menit să protejeze spaţiul public comunismul a instituit un organism controlat de o organizaţie privată. Iar statul nu era total, ci total inexistent. Ca organizaţie privată, partidul comunist a transformat statul într-o maşină administrativă proprie. Tocmai de aici porneşte şi nevoia de lustraţie, subiect pe care, după o promovare de circumstanţă, liberalii l-au abandonat. Ca şi lupta împotriva corupţiei, se vede treaba, un demon mai mic decât statul şi funcţionarii săi.

De unde această îndârjire? Demonstraţia de forţă liberală vine dintr-o viziune de natură ideologică. Nimic pragmatic nu stă la baza acestei decizii. Nu există nici un studiu care să explice dacă avem prea mulţi sau prea puţini funcţionari. Aşa cum nu există nici un proiect de reformă a statului. Totul pare o improvizaţie ideologică menită să atragă aşa zisul electorat liberal format din micii şi marii întreprinzători ostili birocraţiei şi prea puţin dispuşi să mai accepte povara susţinerii acestei structuri. Dar hotărârea de a reduce numărul bugetarilor nu are nimic liberal în ea. E doar neoconservatorism vulgar. Retragerea statului ar avea sens dacă am avea prea mult stat. Dar cum avem prea puţin stat, reducerea serviciului public afectează interesele generale, favorizând doar anumite grupuri. Corupţia - a cărei presiune cotidiană afectează o mare parte a populaţiei - e proba directă a incapacităţii statului. Şi nu doar a statului de drept, ci a statului în general, ca spaţiu public. Iar atunci când interesele private precumpănesc în faţa celor generale statul nu e decât o formă fără fond. Căci fondul său sunt cetăţenii egali, indiferent dacă sunt întreprinzători sau nu.

Şi dacă totuşi Leviathanul e chiar printre noi? Dacă monstrul etatic îşi ia zilnic prada din avuţia naţională prejudicînd interesul naţional? În favoarea acestei ipoteze ar putea fi prezentată măcar o demonstraţie. Dacă bugetarii sunt de prisos, ar trebui să ştim de ce? Dacă nu, dar e vorba de o economie bugetară, ce se va pune în loc? Căci reducerea, fără vreo logică, a funcţionarilor nu rezolvă, ci creează probleme.

Dacă ministrul şi colegii săi ar fi vorbit despre reforma administraţiei şi a serviciului public, despre creşterea calităţii actului administrativ, despre depolitizare ori despre descentralizare, atunci ar fi fost altceva. Dar au vorbit doar despre reducerea numărului de funcţionari, ca şi când aceasta ar fi un scop în sine. Iar în tradiţia postdecembristă aceasta seamănă cu o nouă rundă de politizare. Astfel s-ar putea explica şi tendinţa de a înlocui funcţionarii publici cu cei contractuali adică angajaţi de fiecare guvern în parte. Cei din urmă, mai bine plătiţi, răspund doar la comanda angajatorului şi nu îşi mai obosesc superiorii cu recursul obsedant la lege