MARCEL CIOLACU: "Pensiile speciale sunt prioritatea numărul unu"

G.D.
Politică / 30 ianuarie 2023

"Pensiile speciale sunt prioritatea numărul unu"

Social-democraţii consideră că pensiile speciale reprezintă "prioritatea unu", a declarat, astăzi, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, subliniind că împreună cu Ministerul Justiţiei trebuie găsită "forma constituţională ca acest capitol să fie închis" în România, relatează Agerpres.

Marcel Ciolacu a făcut declaraţia într-o conferinţă de presă organizată după şedinţa Consiliului Naţional al PSD şi reuniunea grupurilor parlamentare ale social-democraţilor.

"Am avut două zile de şedinţe împreună cu colegii mei, am avut un grup de lucru să ne creionăm în continuare programul de guvernare. Pe urmă am avut un Consiliu Politic Naţional, unde fiecare ministru al PSD a prezentat ce a îndeplinit din programul de guvernare asumat în coaliţie şi ce urmează în perioada următoare. Am avut cu o prezentare şi pe domnul Jianu, ca şi partener social. Şi am stabilit cu grupurile parlamentare priorităţile pe care le avem în această sesiune şi conducerile Parlamentului, membrii în Biroul permanent şi preşedinţii de comisii. Am detaliat priorităţile atât din punct de vedere guvernamental, legislativ, şi aici mă refer, în primul şi în primul rând, la jaloanele din PNRR. Din punctul nostru de vedere, prioritatea unu sunt pensiile speciale şi aşteptăm, împreună şi cu Ministerul Justiţiei, să găsim forma constituţională ca acest capitol cu pensiile speciale să fie închis, odată pentru totdeauna, în România", a declarat Marcel Ciolacu.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Minciuni

    Prioritatea nu 1, da, ca sa ajunga la 1.5% din PIB.

    De cand PSD s-a bagat la guvernare alaturi de PNL, cat si in timpul guvernarilor anterioare, se poate vedea cu ochiul liber ca alde Ciolacu, Budai, Firea, Olguta estc. au avut, au si vor avea "prioritatea unu" sporirea si protejarea pensiilor speciale.

    Minte Ciolacu de crede și el. Va face praf economia. Va angaja numai bugetari și membri de partid pe salarii nesimțite. Va da pensii speciale doar membrilor de partid. Securiștii îl vor manipula ca pe o păpușă trompetista.

    Iar vor da o lege neconstitutionala (cum dau de obicei cand nu vor ceva). Cred ca ar trebui o lege care sa spuna ca la a treia lege declarata neconstitutionala parlamentul sa fie dizolvat automat (muritorilor de rand cand gresesc li se desface contractul de munca).

    1. Pai daca numai ii voteaza nimeni si tot ei raman la butoane mereu, mereu. Isi permit orice. Noi tacem, ei isi fac de cap.

    Gura pacatosului adevar graieste. Vor extinde pensiile speciale si la altii, la primari, consilieri, consiliul judetean si altii. Asta este prioritatea lor numarul 1. Asa a fost mereu, doar pentru buzunarul lor. Acum este dezmat pe fata sunt toti la furat: PSD, PNL si UDMR. Neam de neamul nostru nu vor mai putea plati datorile facute de acesti tr.da.tori, ho.ti si maf.io.ti.

    prioritatea nr1 in a le creste. psd si pnl aceeasi mizerie.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb