MCSI anunţă lansarea apelului de proiecte pentru operaţiunea 3.2.3 "Susţinerea implementării de aplicaţii de E-Educaţie şi asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar", suma alocată fiind de 83 milioane lei, se arată într-un comunicat al MCSI.
"Scopul principal al acestei operaţiuni constă în dezvoltarea sau extinderea unei platforme care să permită furnizarea de materiale într-o ordine secvenţială şi logică pentru a fi asimilate de cursanţi în manieră proprie, fără a constrânge, în mod expres, agenţii activităţii la coprezenţă sau sincronicitate", se arată într-un comunicat al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI).
Ghidul solicitantului va fi publicat în varianta finală pe site-ul ministerului şi detaliază criteriile specifice care trebuie îndeplinite de potenţialii beneficiari şi proiectele acestora, regulile de finanţare, circuitul proiectului, modalitatea de selecţie a proiectelor, procesul de contractare şi implementare, precum şi drepturile şi obligatiile beneficiarilor.
Conform MCSI, suma totală alocată acestui apel de proiecte este de aproximativ 83 milioane lei.
Operaţiunea 3.2.3, Susţinerea implementării de aplicaţii de E-Learning are ca beneficiari, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, parteneriate între autorităţile publice centrale, precum şi asociaţii de dezvoltare intercomunitară, universităţi publice acreditate.
Mărimea maximă a grantului la nivel central este de 15.000.000 lei, respectiv 5.000.000 lei la nivel local. Totodată, rata maximă de co-finanţare este de 100% pentru ordonatorii de credite finanţaţi integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetul asigurărilor pentru şomaj, după caz, şi 98 % pentru celelalte categorii de solicitanţi eligibili.
Perioada de înregistrare a proiectelor este 23 noiembrie 2009 - 23 ianuarie 2010.