MedLife deschide o nouă hyperclinică în Bucureşti, a treisprezecea din portofoliu

Elena Deacu
Companii #Sănătate / 28 mai 2015

Furnizorul de servicii medicale private Medlife deschide o nouă hyperclinică în capitală, în zona Berceni, ajungând astfel la un număr de treisprezece clinici de mari dimensiuni la nivelul întregii ţări, dintre care şase se află în Bucureşti. Investiţia în noua unitate este de aproximativ 1,2 milioane de euro.

Hyperclinica MedLife Berceni are o suprafaţă de 800 de metri pătraţi şi include 18 cabinete pentru numeroase specialităţi medicale, precum şi departamente specializate de imagistică, neurologie, cardiologie şi ecografie pediatrică. În avantajul locuitorilor din zona Berceni, dar şi a celor din proximitate, serviciile de neurologie şi neurologie pediatrică, investigaţiile de imagistică şi analizele de laborator pot fi accesate în cadrul clinicii şi pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie.

"Deschiderea clinicii din Berceni susţine planurile noastre de extindere şi dezvoltare în Bucureşti. În a doua parte a anului urmează să ne concentrăm pe expansiunea şi consolidarea poziţiei de lider în ţară, odată cu extinderea clinicii MedLife Timişoara şi inaugurarea unei hyperclinici noi în Cluj-Napoca. Continuăm, de asemenea, să prospectăm piaţa în vederea unor noi achiziţii la nivel naţional, existând deja în curs discuţii cu cel puţin trei operatori. Astfel, ca urmarea a acestui proces amplu de dezvoltare, ne propunem ca până la finalul anului să atingem pragul de 5 milioane de pacienţi unici care şi-au făcut cel puţin o investigaţie în unităţile noastre", a declarat Mihai Marcu, Preşedinte al Consiliului de Administraţie MedLife.

Hyperclinica MedLife Berceni dispune de aparatură de ultimă oră, printre care echipamente laser şi impedantmetru pentru afecţiunile ORL, un electrocauter dermatologic modern, precum şi un RMN 1,5 Tesla, unul dintre cele mai recente tipuri de RMN, ce beneficiază de un soft special, ce poate fi utilizat atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. De asemenea, în cadrul clinicii se pot efectua electroencefalografii atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.

Totodată, noua unitate MedLife din Berceni este dotată cu un ecograf 5D Samsung UGEO WS80A, ce oferă o dimensiune suplimentară a detaliilor ecografiei, viitoarea mămică având posibilitatea de a vedea o imagine reală a fătului, cu o acurateţe deosebită a mişcărilor feţei şi ale membrelor. Mai mult, ecograful este dotat cu un soft special, care le permite mămicilor să descarce ecografiile şi imaginile rezultate direct pe smartphone sau pe tabletă, prin intermediul aplicaţiei "Hello Mom", şi să le împărtăşească, în timp real, cu tatăl, părinţii, rudele sau prietenii, pe reţelele de socializare.

Aplicaţia "Hello Mom" rulează pe sistemele de operare Android şi permite crearea primului album foto virtual al bebeluşului, precum şi păstrarea unui istoric al evoluţiei sarcinii şi a fătului, de la greutate sau înălţime, la circumferinţa capului, şi a unui jurnal al programărilor la medic.

Hyperclinica MedLife Berceni este situată pe Şoseaua Olteniţei, nr. 208 (în incinta clădirii Mega Image, etaj 1, ieşirea de metrou Big Berceni) şi funcţionează de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-21:00 şi sâmbăta, în intervalul 08:00-14:00.

La ora actuală, MedLife deţine 13 hyperclinici situate în Arad, Braşov, Timişora, Iaşi, Galaţi, Constanţa şi Bucureşti.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb