Mersul pe sîrmă

După ce au experimentat timp de 15 ani echilibristica, chiar şi cei mai rutinaţi politicieni români încep să dea semne de oboseală. Plasele de siguranţă, construite cu migală după Revoluţie, s-au mai deteriorat pe ici, pe colo. Impusă cu dificultate, Legea declaraţiilor de avere, incompletă şi încă prea puţin eficace, şi-a făcut, fie şi parţial, efectul. Iar libertatea de exprimare condiţionată de politicile editoriale şi de interesele acţionarilor a asigurat, totuşi, spaţiul de dezbatere. Politica lucrativă, bazată pe alibiuri cusute cu aţă albă, a fost mai expusă decît cu ocazia celorlalte alternanţe.

Nu scandalul moştenirilor e nou. Baronii locali de toate culorile erau tradiţionalii moştenitori ai mătuşilor bogate. Unii dintre aceştia, actuali social democraţi şi foşti membri ai complexului politico-industrial, îşi confecţionaseră chiar o ascendenţă aristocratică. Implicarea unui mogul al politicii naţionale este însă inedită. Gloria pos-tumă a mătuşii Tamara îi creează lui Adrian Năstase mai multe inconveniente decît înfrîngerea sa în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Iar efectul de domino face ca scandalul să ia proporţii. Şi nu doar în PSD. La fel ca moştenirile, şi cîştigurile la bursă sînt privite cu aceeaşi suspiciune. Reforma justiţiei va fi supusă curînd la proba de foc. Independenţa şi profesionalismul vor putea fi apreciate. Căci dacă nu au moşteniri, actualii guvernanţi au o rată fabuloasă a cîştigurilor bursiere la fel de suspectă. Iar pe fondul tensiunii mediatice, Parchetul General aproape a finalizat dosarele RAFO şi Rompetrol, iar DNA nu doar a reluat dosarul Zambaccian sub impactul scandalului "mătuşa", ci ar trebui să definitiveze primele trei dosare de mare corupţie. Echilibristica juridică, efect al celei politice şi economice, este la rîndul ei din ce în ce mai expusă. Schimbarea socială şi aderarea la UE au creat un context favorabil clarificărilor.

Pe fundalul unei crize de credibilitate prelungite, al plafonării electorale şi al tensiunilor interne, PSD pare cel mai afectat. Dar, dacă va gestiona inteligent dosarul, ar putea deveni şi primul partid eliberat de suspiciunea corupţiei. Publicarea declaraţiei de avere a lui Adrian Năstase a creat o oportunitate nesperată pentru Mircea Geoa-nă şi pentru unii reformatori de a se debarasa de incomodul preşedinte executiv. Adrian Năstase are toate datele pentru a trece printr-o execuţie publică. Talentul său de politician de culise îl ajutase să supravieţuiască în 2005. Acum însă, situaţia este mult mai dificilă. Reacţiile sale greoaie au adîncit prăpas-tia. După un an de incertitu-dini, unii lideri văd în scandalul mătuşii ocazia unei schimbări spectaculoase care să devină simbolul regenerării social democrate. Autosuspendarea, mai convenabilă, şi dacă acesta nu vrea, suspendarea lui Năstase din PSD, şi nu doar din poziţia de Preşedinte executiv, ar putea antrena şi debarcarea sa de la conducerea Camerei Deputaţilor în condiţii constituţionale, ceea ce ar oferi satisfacţie şi actualei majorităţi. Soluţia radicală a izolării politice a lui Adrian Năstase expune însă pe alţi lideri care, după ce au picat, dincolo de angajamente, testul Congresului din aprilie 2004, nu pot evalua efectul final al căderii fostului Prim Ministru. De aceea, negocierile s-ar putea prelungi pînă spre Consiliul Naţional al PSD din februarie.

Fără legătură directă cu scandalul mătuşii, dar în acest context, în PNL Viorel Cataramă cere convocarea unui congres extraordinar. Nici echilibrul din PNL nu este stabil. Chiar dacă pentru moment poziţia lui Călin Popescu Tăriceanu nu este periclitată, ea a devenit mult mai expusă decît cu un an în urmă. Sub stindardul mobilizării liberalilor pentru reechilibrarea raportului de forţe din cadrul Alianţei, Viorel Cataramă doreşte, probabil, conturarea unei scenariu succesoral în cazul deteriorării rapide a poziţiei lui Tăriceanu. Intuind poate efectul viitoarelor scandaluri juridice asupra conducerii PNL, Cataramă aduce o probă în plus gradului de periculozitate a mersului pe sîrmă în PNL. Precum PSD, şi PNL este expus.

De vreun an, elementele de siguranţă infra şi transpartinică şi-au pierdut din eficacitate. Programul de joacă politică în doi timpi, perioada confruntării electorale şi cea a colaborării ulterioare, nu a rezistat presiunilor dinăuntrul şi din afara sistemului politic. Echilibrul precar al forţelor interne din partide, slăbiciunea conjugată a majorităţii parlamentare şi a opoziţiei, mecanismele instituţionale readaptate noii formule de putere de după alegerile din 2004 au creat o serie de fisuri în complexul politico-administrativ postrevoluţionar. Partidele îşi joacă viitorul. Echilibristica şi mimarea reformei nu mai pot păcăli pe nimeni.