Ministerul Finanţelor Publice a postat pe site, la rubrica Transparenţă decizională, proiectul de lege privind administratorii de fonduri de investiţii alternative, ce transpune în legislaţia naţională directiva care are scopul să realizeze la nivelul Uniunii Europene un cadru juridic armonizat pentru autorizarea şi supravegherea administratorilor de fonduri de investiţii alternative (AFIA).
Directiva europeană reglementează activitatea tuturor administratorilor de fonduri de investiţii alternative, altele decât organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), care distribuie titluri de participare în special către investitorii profesionali, stabilind cerinţe de autorizare, cerinţe de capital, cerinţe operaţionale privind managementul riscului şi al lichidităţii, cerinţe organizatorice, inclusiv privind evaluarea activelor din portofoliul FIA, cerinţe privind depozitarea, cerinţe privind posibilitatea delegării funcţiilor AFIA, cerinţe privind transparenţa.
CE a lansat, în data de 16 octombrie, trei proceduri de infringement împotriva României, una dintre ele vizând transpunerea legislaţiei UE privind reglementările pentru administratorii de fonduri de investiţii.