MFP: Evoluţia economică din prima parte a anului, superioară estimărilor iniţiale

F.A.
Macroeconomie / 31 iulie 2013

Evoluţia economică din prima parte a anului a fost superioară estimărilor iniţiale, dar bazată mai mult pe cererea externă decât pe consum intern şi investiţii; în această perioadă, exporturile s-au majorat semnificativ, importurile s-au redus, iar cererea internă a fost aproximativ la acelaşi nivel ca în aceeaşi perioadă din 2012, se arată într-un raport al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Produsul intern brut s-a majorat cu 2,2% ca urmare a contribuţiei pozitive a exportului net (4,5%), a contribuţiei negative a cererii interne finale (-1,3%) şi a stocurilor (1%); exporturile de bunuri şi servicii s-au majorat cu 9,1% în timp ce importurile de bunuri şi servicii s-au redus cu 0,1%.

Cererea internă finală a contribuit negativ la creşterea produsului intern brut, consecinţă a scăderii cheltuielilor cu consumul privat cu 0,3%, a cheltuielilor cu consumul public cu 0,2% şi a formării brute de capital fix cu 5,4%, se arată în document. Pe latura ofertei, creşterea produsului intern brut a fost susţinută de majoritatea sectoarelor economice, excepţie făcând agricultura a cărei valoare adăugată brută s-a diminuat cu 8%. Sectorul serviciilor a înregistrat cea mai mare creştere (3%), urmat de industrie (2,6%) şi construcţii (1,6%). Impozitele nete pe produs au înregistrat, de asemenea, un spor de 1,5%.

Potrivit raportului, în primele cinci luni din acest an, volumul producţiei industriale s-a majorat cu 6,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Tendinţa de creştere s-a manifestat cu precădere în perioada aprilie-mai, când volumul producţiei industriale a fost cu 8,2 % peste realizările din aceeaşi perioada 2012 şi cu 3,5 puncte procentuale peste realizările din primul trimestru.

În sectorul construcţiilor, volumul lucrărilor s-a redus cu 7,2%, în special datorită scăderilor înregistrate la construcţiile inginereşti (-9,0 %) cât şi a clădirilor nerezidenţiale (-5,3 %), în timp ce clădirile rezidenţiale au crescut cu 0,9 %.

"Rezultatele economice de până în prezent argumentează posibilitatea realizării unei creşteri economice în jurul a 2% faţă de 1,6% cât se estima la elaborarea legii bugetului de stat şi un produs intern brut în valoare nominală de 626,2 miliarde lei, faţă de 623,3 miliarde lei cât s-a estimat iniţial", mai arată documentul citat.

În primele 5 luni 2013, exportul total de bunuri s-a majorat cu 5,7% faţă de perioada similară a anului 2012, rezultând o medie lunară de 3,9 miliarde euro faţă de 3,7 miliarde euro. Dinamica exportului extracomunitar a fost de 8,2% situându-se astfel cu 2,5 puncte procentuale peste creşterea exporturilor totale. Importurile în primele luni ale acestui an s-au redus cu 1,9%, în principal ca urmare a diminuării importurilor din zona extracomunitară cu 15,8%. Ca urmare a acestei evoluţii a exporturilor şi importurilor, deficitul balanţei comerciale FOB-CIF a României în primele 5 luni 2013 a înregistrat o valoare de 2.184,9 milioane euro, fiind cel mai mic deficit aferent acestei perioade, din ultimii 5 ani.

Contul curent al balanţei de plăţi, în primele 5 luni 2013, a înregistrat un excedent în valoare de 314 milioane euro, faţă de deficitul de 2.282 milioane euro realizat în perioada similară a anului 2012, pe fondul reducerii deficitului balanţei comerciale cu 53,4%. Contul financiar a trecut de la un excedent de 564 milioane euro, cât s-a înregistrat în primele 5 luni 2012, la un deficit de 1.289 milioane euro în primele luni ale anului curent. Investiţiile de portofoliu s-au majorat de 2,9 ori, valoarea acestora ajungând la 4.089 milioane euro. Investiţiile străine directe au atins o valoare de 414 milioane euro faţă de 657 milioane euro cât s-a înregistrat în aceeaşi perioadă din 2012 înregistrânduse astfel o scădere a acestora cu 37,0%.

Potrivit MFP, în trimestrul I 2013, numărul de salariaţi, conform AMIGO, a scăzut cu 0,7% faţă de trimestrul I 2012, ajungând la 6.140 mii persoane. Numărul şomerilor, definiţi conform criteriilor Biroului Internaţional al Muncii (BIM), a scăzut de la 740 mii persoane în trimestrul I 2012 la 731 mii persoane în trimestrul I 2013, rata şomajului fiind de 7,5%, mai mică cu 0,1 puncte procentuale faţa de cea din trimestrul I 2012.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb