Miere mai puţină şi mai scumpă

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 23 iunie 2010

Preţul mierii obţinute, anul aces-ta, din producţia autohtonă va creşte, în magazin, cu circa 25-30%, din cauza producţiei mici, a precizat marţi, Ioan Fetea, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), într-o conferinţă de specialitate.

"Producţia de miere de salcâm va fi, în 2010, cu circa 80% mai mică decât în 2009% din cauza condiţiilor climatice, iar în ansamblu estimăm o scădere cu până la 40%. Preţul de achiziţie al mierii a crescut cu 10%, dar, din cauza scumpirii combustibilului şi a medicamentelor pentru stup, pe raft creşterea va fi de până la 30%. Cu toate acestea, cei care vor cumpăra de la producător vor plăti doar cu 10% mai mult", a spus Fetea. În prezent, consumul de miere pe cap de locuitor în România este de 300-400 de grame, comparativ cu două kilograme în Germania, sau 1,5 kilograme în Olanda şi Belgia. Potrivit datelor MAPDR, producţia de miere obţinută anul trecut se cifrează la 21.500 tone, în creştere faţă de 2008, când a totalizat 20.037 tone.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb