Mihail Marcu, Preşedinte al Consiliului de Administraţie MedLife, Leonard Gherghina, administrator independent în Consiliul de Administraţie al MedLife şi Angela Mitu, Debt Finance Partner la Chartered Debt Management, formează Consiliul de Administraţie Pet Star, alături de fondatorii companiei, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.
Consiliul de Administraţie va avea rolul de a continua dezvoltarea companiei ca jucător important pe piaţa regională şi va fi prezidat de Ion Drăgoi.
Mirela Drăgoi, Preşedinte Executiv Pet Star a afirmat: "Am decis formarea unui Consiliu de Administraţie pentru a susţine mai departe dezvoltarea companiei. Ne vom concentra pe analizarea oportunităţilor de creştere atât pe piaţa internă şi pe cea regională".
Mirela Drăgoi şi Ion Drăgoi au fondat compania Pet Star în anul 2000. De la fondarea companiei, Mirela Drăgoi a deţinut funcţia de Preşedinte Executiv şi a condus compania în fruntea clasamentului producătorilor de ambalaje PET din România, cu o cotă de piaţă de peste 50%. Ion Drăgoi deţine funcţia de General Manager.
Mihail Marcu este Preşedintele Consiliului de Administraţie şi CEO al MedLife, anterior activând în domeniul bancar şi deţinând poziţia de Vicepreşedinte în RoBank S.A. (în prezent, OTP Bank România). Omul de afaceri este şi membru fondator al organizaţiei Romanian Business Leaders.
Leonard Gherghina este membru în Consiliul de Administraţie al MedLife din 2009. Anterior, Leonard a deţinut funcţia de partener pentru Europa Centrală în cadrul Value4Capital Eastern Europe Holding V Limited (2006-2012), partener pentru Europa Centrală în cadrul Baring Private Equity Partners (1998-2006) şi senior investment officer în cadrul Romanian -American Enterprise Fund (1995-1998).
Angela Mitu este Debt Finance Partner la Chartered Debt Management, având aproape 20 de ani de experinţă în sectorul financiar-bancar. Timp de 15 ani a activat în industria bancară ocupând poziţii la ING Bank NV Amsterdam şi Raiffeisen Bank Romania. Expertiza sa cuprinde structurarea datoriilor, structurile multiple de creditori, sisteme de factoring, finanţarea şi refinanţarea proiectelor comerciale şi nu numai.
În prezent, Pet Star deţine capacitatea de producţie de peste 1,2 miliarde de unităţi de preforme PET anual, ca urmare a unei investiţii de peste 30 de milioane de euro într-o nouă facilitate de producţie şi în tehnologie de ultimă generaţie.
În 2016, compania a înregistrat o creştere a volumelor de vânzări de 6,5% faţă de anul anterior, livrând clienţilor interni şi regionali peste 800 de milioane de performe. Cifra de afaceri înregistrată de companie s-a menţinut aproximativ la acelaşi nivel cu anul anterior, în jurul valorii de 23 milioane de euro. Câştigurile brute (EBITDA) , s-au ridicat în 2016 la 3,65 milioane euro.