Ţara noastră a recuperat, în primele opt luni ale anului, aproape patru miliarde de euro din întreaga valoare a exporturilor pierdută în 2009, a declarat, vineri, în cadrul unui forum de specialitate, Radu Zaharia, director general în Ministerul Economiei. Domnia sa susţine: "La jumătatea anului 2010, am reuşit să recuperăm întreaga cantitate de exporturi pierdută în 2009, res-pectiv din cele 4,6 miliarde pierdute, am recuperat patru miliarde euro. Estimăm că, până la finele anului, putem atinge valoarea exporturilor din 2008. În iulie 2010, exporturile româneşti în China au crescut cu 50% faţă de anul anterior, perioada similară". Potrivit Agerpres, Radu Zaharia a adăugat că, la data de 31 iulie 2010, erau înregistrate în România 9.894 societăţi chineze sau mixte româno-chineze, valoarea schimburilor comerciale fiind de 384 milioane dolari, ceea ce înseamnă o clasare pe locul 17 în clasamentul statelor care au investit în ţara noastră. Domnia sa a precizat, totodată, că la data de 31 decembrie 2009, volumul schimburilor comerciale româ-no-chineze se cifra la 2,94 miliarde dolari, din care 296 milioane dolari reprezentau exporturi.
Ministerul Economiei: Putem atinge valoarea exporturilor din 2008
A.G.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 11 octombrie 2010