MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE: Deficit bugetar de 14,6 miliarde lei

Teona Tomoiagă
Macroeconomie / 28 septembrie 2018

Deficit bugetar de 14,6 miliarde lei

Execuţia bugetului general consolidat pe primele opt luni ale anului 2018 s-a încheiat cu un deficit de 14,6 miliarde lei, respectiv 1,54% din PIB, mai mult decât dublu faţă de cel din perioada similară a anului trecut, de 6,5 miliarde lei (0,78% din PIB), conform datelor publicate astăzi de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Deficitul s-a majorat şi faţă de primele şapte luni ale acestui an, când a fost de 11,9 miliarde lei, respectiv 1,26% din PIB.

Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 182,4 miliarde lei, reprezentând 19,3% din PIB, au fost cu 13,7% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

S-au înregistrat creşteri faţă de anul precedent în cazul încasărilor din contribuţiile de asigurări (+37,5%) şi din veniturile nefiscale (+19,8%).

"Începând cu luna februarie, încasările din contribuţiile sociale au fost influenţate pozitiv de condiţiile legislative noi privind transferul contribuţiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017", precizează MFP.

În perioada menţionată se constată o îmbunătăţire a colectării veniturilor din TVA. Astfel, acestea au crescut cu 8,6% faţă de realizările aceleiaşi perioade din 2017, ajungând la o valoare de 37 miliarde lei pe primele opt luni ale anului în curs.

Veniturile din accize au fost în sumă de 18,3 miliarde lei (1,9% din PIB), cu 8,9% mai mari comparativ cu perioada similară a anului precedent. De asemenea, încasările din impozite şi taxe pe proprietate au crescut cu 5,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017.

S-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii şi venit cu 23,9% pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018. De asemenea, se înregistrează o diminuare cu 38,3% faţă de aceeaşi perioadă anului precedent la taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi ca urmare a aplicării OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule.

Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate au fost de 8,3 miliarde lei cu 19,7% mai mari decât cele încasate în anul 2017 în aceeaşi perioadă.

Pe de altă parte, cheltuielile bugetului general consolidat au fost în sumă de 196,9 miliarde lei, cu 18% mai mari faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.

Cheltuielile de personal au fost cu 25,2% mai mari faţă de primele opt luni din 2017, creşterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 8,9%. Majorări semnificative s-au înregistrat atât la bugetele locale, cât şi la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi la bugetele instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii bugetare.

Subvenţiile au fost mai mari cu 3,9% comparativ cu perioada ianuarie-august 2017.

Dobânzile au fost cu 21,3% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, reprezentând 1% din PIB, avându-se în vedere cumularea datelor de plată a dobânzilor aferente mai multor titluri de stat de tip benchmark.

Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de anul precedent cu 12,8%, fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 9% a punctului de pensie de la 1 iulie 2017, ajungând la 1.000 lei, respectiv cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând la 1.100 lei, de creşterea nivelului indemnizaţiei sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei, precum şi de majorarea şi modificarea modalităţii de stabilire a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 12,8 miliarde lei, cu 22,5% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9740
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5032
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3246
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8944
Gram de aur (XAU)Gram de aur365.2626

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb