Au fost confirmate 935 cazuri de rujeolă până astăzi, cu 149 de cazuri mai mult faţă de ultima raportare, cea din 14 octombrie, în acest moment fiind raportate şase decese prin rujeolă, a informat Ministerul Sănătăţii, prin intermediul unui comunicat de presă.
Noi cazuri de rujeolă au fost înregistrate în judeţele Brăila, Buzău şi Vâlcea.
Astfel, în judeţul Arad au fost înregistrate 223 de cazuri de rujeolă, în Mureş-190, Bistriţa-128, Timiş-91, Cluj- 90, Caraş Severin-39, Braşov-37, Suceava-34, Hunedoara-18, Dolj-15, Bihor-13, Sălaj-11, Harghita şi Alba - câte şase, Iaşi - cinci, Olt - patru , Sibiu, Bucureşti, Bacău, Constanţa - câte trei, Dâmboviţa, Neamţ şi Brăila - câte două, Giurgiu, Mehedinţi, Vaslui, Botoşani, Buzău, Prahova, Vâlcea - câte un caz.
"Majoritatea cazurilor reprezintă focare în comunităţile cu acoperire vaccinală scăzută. În contextul epidemiologic actual s-a recomandat intensificarea acţiunilor de vaccinare cu ROR a copiilor incomplet vaccinaţi/nevaccinaţi. Până la această dată au fost recuperaţi la vaccinare 3.049 de copii cu vârste între 1 - 15 ani", precizează Ministerul Sănătăţii.
Instituţia face apel la părinţi să respecte calendarul de vaccinare ROR pentru sănătatea copiilor şi să se adreseze medicilor de familie pentru imunizare.
De asemenea, ministerul aminteşte că există suficiente doze de vaccin ROR pentru toţi copiii care au nevoie de imunizare.