Miniştrii Energiei din patru state se întâlnesc pentru proiectul AGRI

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 14 februarie 2011

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, vineri, că studiul de fezabilitate privind proiectul gazoductului AGRI este în curs de elaborare şi că miniştrii Energiei din cele patru state parte la proiect (Azerbaidjan, Georgia, România şi Ungaria) se întâlnesc, astăzi, la Bucureşti, pentru a completa calendarul de implementare a proiectului. Domnia sa a precizat, potrivit Mediafax: "Avem acordul politic semnat la cel mai înalt nivel, creăm compania de proiect, studiul de fezabilitate este în curs. AGRI este înscris în logica de dezvoltare a Coridorului Sudic, în politica de securitate energetică a UE - care include diversificarea surselor şi rutelor de energie - şi, totodată, este un proiect care nu se substituie, ci este complementar proiectului Nabucco". Ministrul a mai spus că interesul manifestat pe canale diplomatice de alte state din regiune de a se asocia proiectului AGRI este o dovadă a faptului că "este un proiect viabil, oportun şi, mai ales, realizabil".

Omologul său georgian, Grigol Vashadze, a spus că părţile implicate în realizarea acestui proiect trebuie să fie rapide, prompte şi eficiente în ceea ce priveşte înlăturarea tuturor problemelor şi barierelor de natură tehnică ale studiului de fezabilitate: "Există această decizie la nivelul UE în ceea ce priveşte diversificarea rutelor de energie, iar Georgia este extrem de interesată. Desigur, poate că există o opoziţie, dar încă nu s-a exprimat de o manieră deschisă, probabil că vom auzi mai multe opinii din partea Mos-covei legat de această diversificare a rutelor de energie. În orice caz, reuniunea de luni va reprezenta un pas înainte în ceea ce priveşte implementarea acestui proiect".

Proiectul AGRI vizează tranzitul de gaze naturale lichefiate din zona Mării Caspice în Europa, respectiv dinspre Azerbaidjan spre România, prin Georgia, precum şi construcţia a două terminale de gaze naturale lichefiate la Tbilisi şi portul Constanţa. În AGRI va intra şi Ungaria, astfel încât fiecare dintre cele patru state implicate va avea o participaţie de 25%. De asemenea, şi Bulgaria şi-a exprimat interesul pentru proiect.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb