Mircea Man, ANRE: "Trebuie să vedem dacă tarifele pot fi suportate de cetăţeni"

V.R.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 26 septembrie

Mircea Man, ANRE: "Trebuie să vedem dacă tarifele pot fi suportate de cetăţeni"

"Autoritatea este sufocată de petiţii care se referă la facturare"

Am trecut printr-o perioadă extrem de grea, printr-o criză energetică, iar guvernul a venit cu subvenţii, afirmă Mircea Man, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), întrebându-se, însă, "ce se va întâmpla din 1 aprilie anul viitor"? (n.r. când preţurile energiei electrice nu vor mai fi plafonate).

Domnia sa subliniază: "Sunt întrebări pe care şi le pune populaţia. Astăzi, autoritatea este sufocată de petiţii care se referă strict la facturare. Aproape tot personalul de la control şi petiţii este blocat în activităţi de genul acesta. Sigur că, aşa cum am aprobat tarifele în perioada a patra de reglementare, vom avea foarte mare grijă şi în perioada a cincea de reglementare. Am purtat discuţii cu toţi operatorii. De câte ori am fost solicitaţi, autoritatea a avut uşa deschisă, am epuizat toate argumentele şi sunt convins că, dacă piaţa va cere la un moment dat, vom putea să analizăm şi cu argumente foarte clare să gândim ceea ce se poate modifica. Însă, un lucru pe care autoritatea îl ţine cu sfinţenie, este faptul că trebuie să vedem dacă tarifele pot fi suportate de către cetăţeni. Până la urmă, despre asta discutăm. În opinia mea, nu cred că într-un program de reglementare pot să vin şi să fac investiţii foarte mari, ştiind că operaţia va ieşi bine, dar pacientul «va fi mort». Adică, dacă în momentul în care văd ce înseamnă greutatea de a plăti consumul, vin cu un tarif mai mare, nu cred că va fi o soluţie care să împace şi programul de investiţii şi ceea ce poate suporta populaţia. Acest lucru trebuie să fie într-un echilibru".

"Creşterea numărului de prosumatori în România este una haotică"

Creşterea numărului de prosumatori în România este una haotică, în funcţie de fondurile obţinute de la Ministerul Mediului, dar şi de capacitatea fiecărei persoane fizice de a investi în acest sens, consideră Mircea Man, care menţionează: "Astăzi vorbim despre 150.000 de prosumatori, iar până la finalul anului vom vorbi de 200.000. Este o dezvoltare haotică, în funcţie de cum se obţin fondurile de la Ministerul de Mediului, de capacitatea fiecărei persoane fizice de a investi. Nu este o soluţie, câtă vreme nu s-a investit în sistemele de distribuţie de-a lungul timpului. Atragerea de fonduri europene este o prioritate. N-am văzut în PR4 (n.r. perioada a patra de reglementare) că investiţiile pe fonduri europene au fost substanţiale. Cu toţii vedem astăzi toate provocările care ne stau în faţă - de la prosumator, la parcuri fotovoltaice, la tot ce înseamnă energie verde. Nu avem capacitatea reală de a prelua toate aceste investiţii".

"Trebuie să răspundem prezent la tema hidrogenului"

Tema hidrogenului este una nouă în Europa, o temă nouă pentru noi, dar trebuie să răspundem prezent şi la această provocare, conform domnului Man, care susţine: "Este o lege specială făcută pentru hidrogen, care a dat câteva obiective în legislaţia secundară autorităţii. Am făcut modificări legate de licenţiere, autorizare pentru producere, pentru tot ce înseamnă distribuţie. Aş aminti aici proiectul unui operator de distribuţie care a ajuns la faza finală şi vorbeşte de amestec de 80% gaze naturale şi 20% hidrogen. Aş putea să confirm acest lucru pentru că am văzut Mainz, un oraş german cu 200.000 de locuitori, care funcţionează cu 80% gaze şi 20% hidrogen. Proporţia de 20% certifică faptul că niciun aparat de utilizare nu trebuie modificat în această componenţă".

Mircea Man mai declară: "Autoritatea este foarte deschisă, sunt foarte multe provocări. Ne bucură faptul că astăzi suntem «sufocaţi» de cereri de autorizare pentru operatori pe domeniul electric pentru particurile fotovoltaice.

Sunt peste o sută de UAT-uri (primării) care au ori extinderi, ori înfiinţări de distribuţii, ceea ce înseamnă că există o preocupare reală şi în acest sens. Chiar dacă astăzi spunem că viitorul nu este al sistemelor de distribuţie pe gaz, eu cred că este un mare pas înainte de a aduce acel confort şi în UAT-uri pentru dezvoltare, pentru noi capacităţi de producţie".

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Facturile vor fi enorme vara si iarna cand consumurile urcă la cer, si nu vor putea fi plătite, o sa vedeți

    1. De unde sti care va fi pretul?

      Pai, s-au vehiculat deja niste preturi, gen 1.3 lei per Kwh, pret de pornire + componente reglementate.. asta inseamna ca o factura de sarac energetic, intr-o luna normala sare de la 60 de lei la 170 de lei pe putin iar intr-o luna de canicula putem avea 700-1000 de lei de plata la curent... E ok asa?

      La gaze, poti avea lejer 3000 lei pe luna in factura pentru o casa cu 3 camere.

      N-are cum sa coste 700 lei un evantai.

      Nici nu vreau sa ma gandesc imediat dupa formarea guvernului undeva in preajma Craciunului ce impozite speciale pe cifra de afaceri pe profit vor avea bancile, companiile care se taraie cumva si toate electropetrologazoasele! Bine, chiar daca nu ma gandesc o sa vad pe cotatii care se vor duuuuce pe garla ca la taxa pe stalp

    depinde de razboiul rusia ucraina.

    dc nu va mai fi razboi, pretul s-ar putea sa scada. cat timp e razboi, treuie sa plafonezi. europa de vest are preturi mai mici ca-n 2019. la salarii mai mari. pt ca nu livreaza curent in ucraina. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb