Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a declarat, că ţara noastră va avea la 1 iulie 2017 primul Master Plan de Investiţii în Turism, în care vor fi incluse peste 1.400 de proiecte depuse de consiliile judeţene şi primăriile care au în subordine staţiuni de interes naţional sau local, potrivit Agerpres.
Mircea Titus Dobre a afirmat: "Consiliile judeţene, în special Unităţile Administrativ Teritoriale (UAT), primăriile care au în subordine staţiuni de interes naţional sau staţiuni de interes local au depus peste 1.400 de proiecte pentru realizarea Master Planului pentru Investiţii. Aceste proiecte se vor aşeza pe harta României şi se vor legifera printr-o Hotărâre de Guvern, în aşa fel încât să avem şi noi, prima oară în istoria României, un Master Plan de Investiţii în Turism. Acesta va fi gata la 1 iulie 2017. În ceea ce priveşte impozitul specific, spun că este o lege care va ajuta foarte mult să crească, practic, calitatea serviciilor în turismul din România, dar şi calitatea serviciilor în industria ospitalităţii, în general".
Totodată, Ministrul Turismului a precizat că bugetul de promovare externă a ţării noastre este, în acest an, de aproximativ 5 milioane de euro, sumă din care vor putea fi organizate inclusiv infotripuri pentru bloggeri, jurnalişti şi tour-operatori străini.
Domnia sa a adăugat: "Statul român nu poate vinde servicii de pachete turistice, ci poate doar să facă o promovare. Până acum nu am avut o strategie de promovare turistică. Eu spun că, pentru a atrage cât mai mulţi tour-operatori din afara României, trebuie să organizăm cât mai multe infotripuri. Este corect ca acela care vine să simtă locurile şi să vadă exact ce vizitează. Infrastructura turistică în România s-a dezvoltat foarte mult".
Potrivit Ministrului, infotripurile vor fi finanţate de stat: "Există un buget de promovare externă, în care într-adevăr avem Hotărârea de Guvern 20/2012 care ne ajută şi avem astfel temei legal de a organiza aceste infotripuri".
Aceste infotripuri vor fi organizate în orice perioadă a anului, dar pe baza unui plan ce va fi discutat în Comitetul Consultativ în Turism şi va fi decis împreună cu cei din privat, potrivit Ministrului Turismului.
În ceea ce priveşte legea turismului, Mircea Dobre a declarat că îşi doreşte ca aceasta să intre în vigoare începând de la 1 ianuarie 2018.
Ministrul Turismului a adăugat: "Sunt multe de spus, dar avem un avantaj că instituţia pe care o conduc pleacă de la zero. În ultimii ani nu s-a făcut nimic în industria de profil. Este un dezavantaj că nu s-a făcut nimic şi că mergem pe o legislaţie veche de aproximativ 13-14 ani. Nu trebuie să ne mai uităm în spate, ci numai înainte. Au fost făcuţi paşi foarte importanţi într-un timp foarte scurt, într-o colaborare foarte bună cu entităţile private. Trebuie să recunoaştem că investiţiile în turism şi alimentaţie publică sunt private 99%. Ne-am propus ca Legea turismului să o realizăm şi o să o dezbatem până la 1 iulie 2017, pentru a putea intra în vigoare din 1 ianuarie 2018. Trebuie să fie o perioadă de pregătire, nu doar pentru cei privaţi, ci şi pentru cei din administraţia publică. O lege care nu este uşor de realizat. Trebuie să ne gândim foarte bine cum să avem această lege: una stufoasă prin care nu vom realiza mare lucru sau una scurtă, dinamică în care să definim ceea ce avem de definit?".
Industria turismului ar putea să se dubleze când vorbim despre procentul din produsul intern brut, până la 3%, potrivit Ministrului Turismului.
Mircea Titus Dobre a mai afirmat: "Vorbim despre o dublare a procentului din PIB în ceea ce priveşte această industrie. Eu spun că, în 3-4 ani, putem să discutăm de o dublare de la 1,5% la 3%, poate chiar şi mai mult. Trebuie să ne întrebăm, în primul rând, dacă este vorba despre 1,5%. Descopăr pe parcurs tot felul de entităţi private care nu sunt fiscalizate, înregistrate, certificate, licenţiate şi nu sunt de acord cu concurenţa neloială. Trebuie să avem entităţi care să-şi plătească impozitele şi taxele, să nu spună lasă că merge şi aşa. Nu mai trebuie să meargă aşa şi trebuie să ne maturizăm şi să punem lucrurile la punct din această abordare. Sunt multe lucruri de făcut în această industrie, iar responsabilitatea autorităţii centrale este să punem la punct partea de temei legal, de act normativ. Pe partea de pachete de servicii turistice suntem deja în pre-infringement, în acest moment. Este vorba despre două directive, una din 1999, alta din 2015, care trebuiau transpuse în legislaţia românească, lucru care nu s-a întâmplat. Nu e niciun fel de problemă, o vom rezolva şi pe aceasta. Până la 31 decembrie 2017 trebuie să rezolvăm aceste probleme".
Ministrul Turismului, Mircea Dobre, a participat, ieri, alături de reprezentanţi din industria turismului şi a ospitalităţii, la Conferinţa Naţională a Industriei Ospitalităţii, organizată de asociaţia patronală a hotelurilor şi restaurantelor din România - HORA.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.04.2017, 22:54)
Dacă nu va fi remaniat ministrul pina atunci