Comitetul de Criză pentru salvarea sectorului agricol românesc, s-a întrunit, ieri, în şedintă extraordinară pentru a evalua consecinţele situaţiei determinată de indiferenţa autorităţilor statului şi partidelor din tot spectrul politic, la intervenţiile făcute în lunile iulie şi august a.c, potrivit unui comunicat de presă.
La întâlnire au participat liderii locali şi naţionali ai organizaţiilor din agricultură, afiliaţi FNPAR şi AGROSTAR.
În cadrul şedinţei au fost discutate teme ca stabilirea unei politici cu obiective clare până în 2013 în toate sectoarele agricole din România, măsuri concrete pentru ieşirea din criză şi menţinerea forţei de muncă în exploataţiile agricole; acordarea tuturor drepturilor şi subvenţiilor convenite în legislaţia UE şi crearea unui cadru de concurenţă corectă între toţi fermierii europeni; stoparea evaziunii fiscale şi a pieţei negre a produselor agro-alimentare în plan naţional şi din comerţul intracomunitar.
Ca urmare a dezbaterilor s-a hotărât organizarea unui miting de protest şi pichetarea prefecturilor la nivel de judeţe, în data de 2 septembrie 2010. Un alt miting de protest va fi organizat pe 9 septembrie 2010, în capitală ocazie cu care se va solicita şi un dialog cu Preşedinţia, Guvernul şi partidele politice. Acţiuni de protest vor fi organizate şi în vămile de acces a produselor agro-alimentare din UE.
Prin aceste manifestări agricultorii români doresc să tragă un semnal de alarmă către autorităţile statului român şi ale Comisiei Europene, că nivelul actual de susţinere a agriculturii din fonduri naţionale şi europene, va determina o criză prelungită şi un faliment general cu consecinţe grave pentru securitatea alimentară a ţării.