MOHAMED EL-ERIAN, ALLIANZ: "Marile bănci centrale au abordări divergente asupra procesului de întărire a politicii monetare"

Marile bănci centrale din economiile dezvoltate, după ce au fost în urma inflaţiei şi în urmă cu identificarea principalilor factori inflaţionişti, încearcă acum să desluşească cel mai bun mod de a reveni din urmă cu strângerea şurubului politicii monetare, consideră Mohamed El-Erian, consilier economic principal la Allianz şi fost CEO al fondului de investiţii Pimco. Erian scrie într-un editorial pentru Bloomberg că în acest grup al economiilor dezvoltate se conturează abordări diferite asupra strângerii robinetului banilor ieftini.

"Unele bănci centrale, urmând exemplul unui număr în creştere de instituţii bancare centrale din rândul economiilor aflate în dezvoltare, întăresc cu grijă politica monetară într-un mod cât mai rapid posibil. Altele continuă să sfideze dinamica inflaţionistă, citând probleme particulare din economiile lor. Apoi mai sunt cele aflate la mijloc, doritoare să facă tranziţia, dar încă nesigure cu privire la modalitatea cea mai bună de a o realiza pentru că au devenit, prin propriile acţiuni, ostatice unei idei incorecte că inflaţia va fi tranzitorie şi a posibilităţii schimbării cadrului de politică monetară la momentul nepotrivit", scrie El-Erian.

Acesta adaugă că, în ultimele luni, a devenit evident pentru mare parte din marile băncile centrale ale lumii că inflaţia se dovedeşte a fi mult mai persistentă şi mai cuprinzătoare decât se estima anterior.

"Deşi această recunoaştere a devenit destul de pronunţată în comunitatea băncilor centrale, răspunsurile devin mai variate. Cu acest lucru apare un nou element de diferenţiere pentru o economie globală care este în mod notabil dispersată", arată Mohamed El-Erian.

Potrivit acestuia, există trei categorii de reacţii la inflaţie în prezent. În prima categorie intră un număr din ce în ce mai mare de bănci centrale, printre care cele din Australia, Noua Zeelandă şi Norvegia, care au început deja să întărească politica monetară, dar abordarea lor rămâne una prudentă în ciuda direcţiei destul de clare.

"Banca Angliei ar putea foarte bine să se alăture acestui grup joi, iar abordarea sa de politică este de aşteptat să fie una care ia în calcul că pentru iniţierea ciclului de majorare a dobânzilor trebuie încheiat mai întâi procesul de achiziţie de active. Acest grup va continua să conducă la nivel global procesul de întărire a politicilor monetare, acompaniat de un număr din ce în ce mai ridicat de bănci centrale din rândul ţărilor în curs de dezvoltare unde nevoia de acţiune este mai urgentă. Nu doar riscul inflaţionist este mai ridicat acolo, dar există teama de riscul unor ieşiri violente de capitaluri străine pe măsură ce grupul economiilor avansate întăreşte condiţiile de lichiditate", mai explică El-Erian.

Fostul şef de la Pimco arată de asemenea că al doilea grup este dominat de Banca Centrală Europeană (BCE), unde riscurile cu privire la persistenţa inflaţiei vin cu îngrijorări şi mai pronunţate în relaţie cu robusteţea creşterii economiei reale. La BCE, spune Mohamed El-Erian, riscul unei întăriri premature a politicilor monetare - cum a făcut de altfel BCE în vara lui 2008 şi în 2011 - este considerat mai mare decât riscul unei întârzieri în începerea majorărilor de dobândă.

"Al treilea grup este cel mai interesant pentru că include şi Fed-ul, cea mai puternică bancă centrală din lume. Nevoia de a ridica piciorul de pe pedala stimulului monetar, aflat la turaţie maximă, inclusiv printr-o reducere imediată a achiziţiilor de active şi majorări de dobândă anul viitor, a fost recunoscută de către mulţi şi a început să fie inclusă în (preţurile din) pieţe. Dar abilitatea Fed-ului de a face aceste lucruri rapid este complicată de factori care se referă la credibilitatea şi eficacitatea sa. Aici sunt incluse adoptarea, anul trecut, a unui nou cadru de politică monentară care priveşte mai degrabă în trecut şi care este inoportun pentru provocările curente, dar şi aderenţa repetată şi prelungită la caracterizarea inflaţiei drept tranzitorie în ciuda dovezilor contrare care se tot adună. Asta sugerează că tranziţia de politică monetară ar putea fi lentă şi ezitantă la început, trecând ulterior într-o zonă mlăştinoasă, aferentă celui de-al doilea grup. Dacă se va întâmpla acest lucru, riscul unei greşeli de politică ar fi şi mai mare, incorporând cel mai probabil un proces de revenire a politicii monetare mult prea rapid care va slăbi economia reală şi va majora diferenţele de avuţie", conchide El-Erian.