Morţii Ucrainei strigă după adevăr

Soldatul omoară, c-aşa-i la război, se scuză jenat ambasadorul Rusiei la ONU, confruntat cu imaginile şi ştirile care înfăţişează lumii gropile comune ale unor sumare execuţii în masă! Gloanţele au plecat din armele soldaţilor ruşi. Probele şi martorii există. Cei care le-au încasat sunt cetăţenii Ucrainei. Civili. Omoară soldatul, că de-aia e soldat, să omoare pe oricine i s-ar pune în cale, oriunde. Ce mai contează că-i civil, că nu poartă uniformă militară! E inamic şi inamicul trebuie doborît, mai ales dacă-i zăngăne în cap, nazismul. Trebuie omorît oriunde: în plină stradă, între zidurile clădirii unde se adăposteşte de gloanţe, în curtea bisericii, în sălile de clasă, în spitale sau între răzoarele din cimitire. Zeci, mii, sute de mii. Încă nu e timp pentru statistici precise.

În vremea aceasta, viii Ucrainei strigă. Care cum poate. Zelensky şi ai lui strigă după ajutor, de orice fel şi de toate felurile: politic, economic, militar, umanitar. Militarii Ucrainei strigă după "unelte", capacităţi şi măsuri capabile să reducă sau să neutralizeze forţa de distrugere a invadatorilor. Oamenii sistemului sanitar, după resurse, spaţii, personal şi medicamente. Cei care gestionează reţelele critice pentru supravieţuirea populaţiei, apă, alimente, resurse energetice ţipă după mijloace de intervenţie şi reconfigurare a ceea ce armata Rusiei distruge sistematic de mai bine de 40 de zile. Jumătate dintre copiii Ucrainei deveniţi refugiaţi din fragedă pruncie strigă cu disperare după cîte un părinte sau altul, după amîndoi, după fraţi, bunici şi alte rude pe care le-au lăsat în urmă şi de urma cărora nu mai ştiu nimic. Ţăranii ţipă de durerea gospodăriilor şi a rodului pămîntului distruse, locuitorii oraşelor după casele, blocurile, străzile, teatrele şi spitalele făcute una cu pămîntul. Deasupra Ucrainei pluteşte, negru şi gros, un nor compact de strigăte ţîşnite dureros din piepturile cîtorva zeci de milioane de bătrîni, femei, bărbaţi şi copii.

Mai desluşit decît orice, însă, se aud străpungător strigătele celor omorîţi cu sînge rece de "Soldatul" trimis de Putin şi comandanţii săi în "operaţiunea specială" menită să radă Ucraina de pe faţa pămîntului. Să o cureţe de nazişti şi să-i distrugă forţele militare. De tot şi pentru totdeauna.

Toată lumea face ceva pentru a bloca, opri, împiedica şi pentru a respinge invadatorul care a dezlănţuit distrugerea unei ţări la o scară pe care Europa nu a mai cunoscut-o de la invazia sovieto-germană din Polonia anului 1939. Cu masacre, ca cel de la Bucea, într-o sinistră simetrie cu episodul cutremurător de la Guernica. Responsabilii politici ai lumii au luat în braţe bolovanii sancţiunilor economice şi de vreo lună aruncă cu ei în capul lui Putin. Omul e blindat, are buncărul lui. Personal şi Atomic! Îl doare-n pix. Deocamdată, nici la Moscova, nici la Saint Petersburg lumea nu a ieşit cu mic cu mare în stradă să-i ceară socoteală pentru ceea ce face în numele lor şi mai ales pe spinarea lor. A ruşilor. Se poate juca, deci, mai departe cu soldăţeii lui de plumb pe harta înroşită de sînge a Ucrainei. Nu doar de sîngele ucrainienilor, ci şi al soldaţilor ruşi. Dar, cui îi pasă! De aia e soldatul soldat....să moară. Cine l-a pus să stea ori să se nimerească în calea glonţului!? Eu, Putin? Cîtuşi de puţin! În sfîrşit, mai de la o vreme, de cîteva zile, sculaţi parcă dintr-o toropeală de moarte, au început să se trezească şi "oamenii dreptului". Carla del Ponte şi-a adus aminte că cel puţin unele crime de război chiar sunt crime de război şi cineva trebuie să fie adus în faţa judecăţii pentru ele. Dacă s-a putut cu Miloşevici, de ce nu şi cu Putin. Tot ceea ce ne trebuie este un tribunal internaţional care să-i judece faptele şi, desigur, un acuzat în boxa acuzaţilor. Actualul şef de la Kremlin. Crime împotriva umanităţii, crime de război, cam pe aici se învîrte discursul. Politicienii cei mari ai lumii nu au încă curajul să împrumute temele şi limbajul dreptului internaţional. Nu deocamdată, desigur. E prea rugos. E prea "nediplomatic". E prea puţin politic! Nu e politica arta compromisului? Păi, cum să faci compromisuri cu criminalii! Şi, atunci ce faci? Cît poţi, te faci că nu sunt criminali!!! Sunt oameni de stat şi politicieni, ba încă unii foarte importanţi, nu de alta, dar au sub degetul cel mic de la mîna stîngă butonul roşu al catastrofei nucleare. Deşi se vrea un fel de radicalizare a reacţiilor politice faţă de omul care se ascunde prin buncărele de la Kremlin, în realitate, această "linie de atac" ratează cu generozitate ţinta principală şi obiectivele esenţiale ale ceea ce trebuie să fie cît mai repede şi cît mai virulent, confruntarea lui Putin şi a altor responsabili ai regimului său, cu Legea şi Dreptul. Dacă politicienii şi responsabilii de stat vor să arate că încă trăim într-un sistem în care legea celui mai tare este ţinută cît de cît sub control de "Lege", de norme de drept interne şi internaţionale, atunci această confruntare a celui ce a călcat în picioare Dreptul şi drepturile celorlalţi nu mai poate întîrzia. Este urgentă şi imperativă. Toţi aceşti oameni cu oarece suprafaţă în materia numită drept, par a fi uitat însă că ceea ce se întîmplă în Ucraina nu este un război. Nici între două state, nici unul civil, cum a fost cazul Iugoslaviei. Putin, ca om politic şi de stat s-a pus în afara legii, total, grosolan şi fără umbra vreunei posibile negaţii, din momentul în care a semnat ordinele prin care a trimis armata statului numit Rusia pe teritoriul unui alt stat suveran şi recunoscut internaţional inclusiv de Rusia, membru al ONU. A făcut-o fără a declara stare de răboi cu Ucrina. Prin urmare, aşa numita "operaţiune specială" nu este nimic altceva decît o flagrantă agresiune militară, urmată de acţiuni sistematice de distrugere pe scară largă a bunurilor şi infrastructurii social-economice, de ucidere a populaţiei civile din Ucraina. Ordinele sunt semnate de Putin. Iar dacă le-au distrus, tot aia e. Nimeni nu o să creadă vreodată că acţiunile Armatei Rusiei pe teritoriul Ucrainei sunt iniţiative locale ale unor comandanţi militari care au ţinut sfat între ei, iar apoi au luat-o razna dincolo de graniţele Rusiei, să elibereze Ucraina de nazism! Răspunderea politică e de ajuns şi ea a fost nu doar recunoscută în văzul lumii de Putin, în faţa camerelor de luat vederi, ci şi asumată explicit cu un aer de mîndrie şi marţialitate care, după capul lui cel umplut cu cîlţii propagandei staliniste ar fi trebuit să îl facă marele erou al ruşilor. Imaginile... cu sunet cu tot, există! Pînă la tribunalul internaţional, însă, autorităţile din Ucraina, fără să aştepte marfarul instituţiilor de drept internaţionale, trebuie să pună în mişcare expresul cu care să care în faţa lumii muntele dosarelor penale constituite împotriva fiecăruia dintre comandanţii militari ai Rusiei care s-au aflat pe teritoriul său şi se fac responsabili pentru ordinele date unităţilor pe care le comandă. Acuzaţiile trebuie să meargă de la intrarea neautorizată pe teritoriul ţării, port şi uzul de armă neautorizate, distrugere intenţionată şi pe scară largă a obiectivelor civile, utilitare, a mijloacelor şi infrastructurilor industriale şi de transport, a bunurilor şi locuinţelor, atacul armat asupra unităţilor militare, pînă la crime împotriva populaţiei civile şi, în sfîrşit, dar nu în ultimul rînd, crime împotriva umanităţii şi crime împotriva păcii!! Poate îşi mai aduce aminte cineva: primul şi cel mai important dintre cele patru capete de acuzare aduse inculpaţilor din Procesul de la Nurenberg a fost acela că au conspirat, au decis şi au acţionat, folosindu-se de instrumentele militare ale statului, împotriva Păcii internaţionale!!! O infracţiune de urmările căreia Putin nu are cum să scape vreodată. Condamnarea va veni inexorabil: dacă nu în timpul vieţii, cu siguranţă, în posteritate. Morţii Ucrainei nu vor avea tihnă pînă cînd acest Adevăr nu va fi rostit cu puterea şi autoritatea unei sentinţe. Dacă nu a unui tribunal, atunci sigur a Istoriei.