Moş Teacă la Guvern

Primul dintr-o serie de generali, după 1989, a fost Nicolae Militaru. Era o apariţie bizară, numit de Ion Iliescu drept ministru al Apărării, într-o perioadă în care armata era cu tancurile pe străzi. Cu alte cuvinte, cel mai puternic om din România. Cel puţin, pe hârtie. A capotat repede. Contestat de ofiţeri, acuzat că era agent al serviciilor secrete sovietice, individul oricum făcea o figură aparte, de bătrânel depăşit de evenimente. Opinia publică l-a uitat repede.

Apoi au fost generalii care i-au permis lui Ion Iliescu să îşi consolideze regimul său autoritar. Generalul Stănculescu, un personaj straniu, condamnat la 15 ani de închisoare pentru represiunea de la Revoluţie. (A stat în spatele gratiilor mult mai puţin, evident). Generalul Chiţac, tot din aceeaşi plămadă. Generalul Diamandescu, implicat în represiunea din Piaţa Universităţii. Generalul Mitică Iliescu, omul de casă al lui Ion Iliescu.

Schimbarea de regim din 1989 a dat semnalul oamenilor în uniformă că totul este permis. Afacerile dubioase s-au înmulţit. Mai ţineţi minte "afacerea Puma", cu elicoptere? Sau "afacerea Motorola", prin care statul român a fost păgubit cu aproape 6 milioane de dolari, dintr-un foc? (Suma pare ridicolă acum, la mai bine de 20 de ani distanţă).

Revenirea socialiştilor la putere, în 2000, a propulsat pe scenă un set nou de generali. Unii dintre aceştia au fost implicaţi în dosarul "Case pentru militari", când şi-au luat case pe bază de declaraţii false. Şeful Statului-Major al armatei, generalul Eugen Bădălan, a fost implicat într-o pungăşie de proporţii, "dosarul Tofan", care a dus la o condamnare penală de patru ani. Cu suspendare, evident, pentru că în România iei cu executare doar dacă furi o pâine de pe raft, nu şi atunci când bagi mâna în buzunarul Statului pe care ai jurat să îl aperi...

Ne vom întoarce la generalii de carton din zilele noastre, dar nu înainte să nu observăm un fenomen curios. În istoria modernă a României generalii au încercat întotdeauna să stea în capul mesei. Au avut ambiţii politice. Uneori au pus mâna pe guvernare.

Fără excepţie, implicarea generalilor din România în politică a avut efecte catastrofale. Între 1920 şi 1921 guvernul a fost condus de generalul Averescu, despre care Argetoianu dezvăluia: "Îşi pierdea vremea cu fleacuri şi cu fuste, primea pe toţi intriganţii şi asculta toate lichelele... Călca în toate străchinile, dar absolut în toate."

Despre Ion Antonescu nici nu are sens să mai discutăm. A sfârşit executat ca criminal de război, fiind capul unui regim implicat în Holocaust. După Antonescu, a persistat însă iluzia că, în timpuri tulburi, militarii pot salva situaţia. După 23 August 1944 a fost numit în fruntea Guvernului tot un militar, generalul Sănătescu. Omul nu a stat în funcţie decât trei luni, aşa că multe nu a apucat să facă. E de amintit, totuşi, că el a fost cel care i-a primit pe comunişti în Guvern. A fost urmat de generalul Rădescu. Acesta a co-optat în Guvern comunişti precum Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ştefan Voitec, Lucreţiu Pătrăşcanu, precum şi cozi de topor precum Petru Groza.

Şi să nu îl uităm pe generalul Pingelică, cel mai cunoscut om de stat al României. Cum? Nu ştiţi cine a fost generalul Pingelică? Nicolae Ceauşescu, devenit general-maior în 1950. Faptele sale de vitejie pe câmpul de luptă? Reprimarea unor răscoale ale ţăranilor care se opuneau colectivizării forţate.

Este momentul să îmi fac mea culpa. La un moment dat am crezut că Europa de Est (cu excepţia Serbiei) a evitat capturarea statului de către o juntă militară, aşa cum s-a întâmplat în atâtea alte locuri, precum America de Sud. Eram naiv. În Europa de Est generalii s-au topit în oligarhia politică. Îmbracă uniformele doar la evenimente. În rest, afaceri peste afaceri. Salarii, rude, amante, licitaţii, averi. Dosarele DNA sunt dovada acestei realităţi.

Cazul clasic. Generalul Oprea, zis şi "Interesul Naţional". De la locotenent de popotă la general cu patru stele în câţiva ani, asta e ceva. Plus un vraf de dosare penale. Alt caz, devenit şi acesta de manual: generalul Coldea. Pensionar de lux şi trăgător de sfori.

Ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, generalul Ciucă. Nu îmi este clar care este statutul individului. Conform legii, militarii nu pot face politică şi nu pot fi membri de partid. Nu îmi este clar nici ce calificare are omul. El spune că are un doctorat, luat în 2003 la o instituţie care s-a dovedit a fi un cuib de plagiatori. Teza sa, din câte ştiu, nu este publică. Este plagiată/furată? Sper să ne lămurim în curând.

Ceea ce este clar, deja, este că afacerea nu este în regulă. Unul dintre scopurile alegerilor este ca alegătorii să îi selecteze pe cei care sunt, în opinia lor, cei mai calificaţi să îi guverneze. Generalul Ciucă însă este complet necunoscut alegătorilor. A fost ales nu de ei, ci de Klaus Iohannis, actualul Preşedinte. Din start, aşadar, generalul Ciucă se găseşte în ofsaid la democraţie. Iar ce începe rău, se termină rău.