Motiv, oportunitate, mijloc, "raţionalizare"

Pe teritoriul Ucrainei a avut loc un act criminal care are toate caracteristicile unei crime de război şi/sau crime împotriva umanităţii. Un act voit, intenţionat, al unei entităţi militare, îndreptat împotriva unui grup de civili, cu intenţia vădită de a le cauza moartea şi care le-a cauzat moartea, civili care nu au nicio legătură cu conflictul militar şi nicio posibilitate de a se apăra împotriva forţei îndreptate contra lor.

Oamenii moderni nu sunt "apţi de la natură" pentru a ucide. E nevoie de "prelucrări" şi condiţii speciale pentru ca actul de a lua viaţa altuia să poată avea loc. De aceea, matematic, orice crimă este înscrisă într-un patrulater: M.O.M.R.

Motivarea are trei izvoare fundamentale: presiunea psihologică imperioasă de posesie asupra unor bunuri, bani, averi, resurse materiale; aspiraţia necontrolată/insaţiabilă de putere/dominaţie asupra altei (altor) persoane; dorinţa exacerbată de acces la un status social-organizaţional special.

De regulă, crima are loc într-o circumstanţă specială, caracterizată de maximă vulnerabilitate pentru victimă şi, simetric, de maxim avantaj pentru criminal. Oportunitatea este spaţiul creat de aceste două axe care definesc planul acţiunii.

Mijlocul este "unealta" crimei, iar juridic trebuie dovedit faptul că în situaţia de oportunitate, unealta şi criminalul au acţionat conjugat la locul faptei.

Raţionalizarea este procesul psihologic prin care oamenii îşi coboară pragurile de inhibiţie pentru a fi capabili de acţiuni pe care, fie şi inconştient, le consideră interzise, imorale, ilegale. Procesul a fost analizat la nivel teoretic, încă din secolul al XIX-lea, de Vilfredo Pareto, în contextul unor observaţii asupra comportamentului economic, pentru a fi conturat ulterior de cercetările moderne de psihologie şi psihologie socială-comportamentală. Suntem cu toţii dotaţi cu o maşinărie pshilogică foarte eficientă, menită să ne pună de acord cu noi înşine, mai ales atunci cînd facem, gîndim sau simţim lucruri care ne produc iniţial repulsie, inhibiţie, oroare, dezgust, dezaprobare etc. sau care ne confruntă cu un grad mare de incongruenţă, incoerenţă, sau indecidabilitate logico-acţională. În cazul crimei, acest proces de "desensibilizare", de creare a auto-sugestiei că gestul este totuşi acceptabil, de dorit sau inevitabil, începe mult înainte de comiterea actului criminal şi adesea continuă mult după. Prezenţa lui este, de aceea, un indiciu semnificativ pentru identificarea autorului crimei.

În cazul cursei aeriene malaeziene MH17, nu există decît trei suspecţi: forţele militare ale Ucrainei, forţele militare ale Rusiei şi forţele militare care acţionează ilegal pe teritoriul suveran al Ucrainei sub falsa autoritate statală a unei la fel de ilegale şi ilegitime "republicii populare Donetsk". Forţele regulate ale Ucraine şi Rusiei pot fi uşor scoase de pe listă, prima pentru că nu ar avea nimic de cîştigat de pe urma unei crime, a doua pentru că riscurile şi costurile asociate descoperirii crimei ar fi cu mult mai mari, decît eventualele cîştiguri. În schimb, "forţele rebele" de pe teritoriul Ucrainei au un motiv cît se poate de serios: "acreditarea" lor ca "stăpîni de facto şi de drept" ai unei părţi din teritoriul Ucrainei, deci şi ai spaţiului aerian respectiv. Bătălia, inclusiv în sens militar, pentru acest obiectiv politic, a început de mai multe luni şi, de atunci, în spaţiul respectiv au fost doborîte cel puţin patru aeronave civile şi militare!! Este foarte probabil să fi existat şi un motiv secundar, reieşit dintr-un calcul de oportunitate: agravarea situaţiei în zonă ar da Rusiei motive suplimentare de implicare în criză şi de "cimentare" a relaţiilor masive de sprijin de care se bucură din partea puterii de la Moscova.

Oportunitatea crimei a fost creată de maxima vulnerabilitate a zborului aerian civil, conjugată cu aceesul "forţelor militare" ale pseudo-autorităţilor din Donetsk la sisteme anti-aeriene sofisticate, destinate iniţial luptei cu forţele militare de la Kiev, dar numai bune pentru a crea "incidentul internaţional" de care aveau nevoie pentru a trage Rusia şi mai adînc în bătălia politică şi militară pe care aveau şanse minime să o cîştige, dacă ar fi fost lipsite de resursele Moscovei.

Unealta crimei este idenficată deja cu certitudine - sistemul de rachete BUK-M1.

Raţionalizarea în spatele căreia pseudo-autorităţile din Donetsk s-au ascuns a venit aproape imediat ce crima a fost comisă: "suntem în război", deci, "orice este permis!". Interesantă este şi raţionalizarea utilizată de Moscova, complice material la crima respectivă: "dacă ar fi fost acceptate condiţiile noastre, incidentul ar fi putut fi evitat" - ceea ce în traducere liberă înseamnă "dacă victima ţintită direct (guvernul de la Kiev) ar fi cedat la vreme, s-ar fi evitat crima asupra victimei "colaterale!".

În mijlocul unui ocean de vorbărie şi aşa zise negocieri, Europa şi toate ţările care vor să se apere de scenariile utilizate de Moscova pentru controlul politic şi militar al unor părţi, regiuni, din teritoriile altor state, de apariţia şi dezvoltarea canceroasă a "autorităţilor", "republicilor" şi "statelor" create de Moscova pe teritoriul altor state suverane, prin violarea masivă a legilor internaţionale, nu au decât o singură cale de acţiune: instituirea de urgenţă, sub egida ONU, a unui tribunal internaţional cu mandatul de a judeca condiţiile şi responsabilităţile juridice ce revin celor implicaţi în doborîrea cursei aeriene civile malayesiene MH 17. Cei care se "joacă" de-a autorităţile pe teritoriile altor state şi în virtutea jocurilor lor iau decizii şi acţionează în violarea masivă a legilor internaţionale, cei ce comit crime de război şi crime împotriva umanităţii, ca şi sponsorii lor politici şi militari, trebuie să fie confruntaţi cu rigorile juridice ale tribunalul internaţional şi să dea seamă de actele lor criminale. Ideea că un asemenea "incident", în fapt o abominabilă crimă, poate fi "negociat" politic între Moscova şi Berlin, ori pe axa Moscova-Washington-Bruxelles este nu doar imorală, ci echivalează cu un atentat direct la pacea şi securitatea Europei. Justiţia nu se poate negocia politic, iar acest lucru ar trebui să fie clar exprimat nu doar de politica oficială a României, ci a tuturor statelor care se află sub ameninţarea inconştienţei criminale a politicienilor care-şi iau propriile "raţionalizări" drept scuze universale pentru crimele pe care le comit.