Motive de pesimism pe pieţele europene

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 26 septembrie 2016

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa s-au înscris pe un curs descendent vineri, după publicarea datelor nefavorabile privind evoluţia producţiei industriale şi a serviciilor în zona euro.

Titlurile "Commerzbank" AG, a doua mare bancă din Germania, au scăzut cu 0,2%, la 6,30 euro. Banca ar putea concedia până la 5.000 de angajaţi, potrivit Bloomberg.

Acţiunile companiei aeriene "Deutsche Lufthansa" AG s-au depreciat cu 0,2%, la 10,45 euro. Sindicatul piloţilor "Lufthansa" a respins, săptămâna trecută, cea mai recentă propunere făcută de conducere cu privire la salarii şi condiţii de muncă.

Titlurile grupului auto german "Volkswagen" AG au coborât cu 1,1%, la 129 euro. Compania a oprit, timp de trei zile, producţia modelului Golf hatchback la cea mai mare fabrică a sa, din Wolfsburg, din cauza unor probleme tehnice, potrivit Reuters.

Acţiunile grupului german TUI AG, cel mai mare touroperator din lume, au pierdut 0,9%, ajungând la 12,63 euro. TUI negociază vânzarea companiei sale aeriene "TUIfly" către operatorul britanic de transport aerian "EasyJet" Plc. Titlurile "EasyJet" au înregistrat un declin de 1,2%, la 1.034 pence.

Acţiunile "Societe Generale" SA, a doua mare bancă franceză, au coborât cu 1,5%, la 31,89 euro. O curte de apel din Franţa l-a condamnat, vineri, pe fostul trader Jerome Kerviel să plătească despăgubiri în valoare de un milion de euro băncii, în loc de 4,9 miliarde de dolari, cum stabilea decizia primei instanţe.

Indicele CAC 40 al pieţei din Paris a scăzut cu 0,5%, la 4.488,69, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,4%, la 10.626,97.

În SUA, acţiunile au urmat un curs negativ vineri, pe fondul declinului cotaţiilor ţiţeiului.

Titlurile grupului petrolier "Exxon Mobil" Corp. s-au depreciat cu 0,1%, la 83,45 dolari.

Acţiunile gigantului tehnologic "Apple" Inc. au pierdut 1,7%, atingând 112,71 dolari. Autorităţile de reglementare din Japonia iau în calcul o acţiune împotriva "Apple", pe fondul unei posibile încălcări a normelor antitrust, spun surse citate de Reuters.

Titlurile producătorului de oţel "Nucor" Corp. au crescut cu 2%, 48,81 dolari, iar cele ale "United States Steel" Corp. - cu 4,1%, la 18,95 dolari. Subsidiara din SUA a celui mai mare producător de oţel din lume, "ArcelorMittal", alături de "Nucor", "AK Steel Holdings" Corp. şi "United States Steel" au depus au depus o petiţie la Departamentul american al Comerţului, acuzând producătorii chinezi că au deviat livrările prin Vietnam ca să evite tarifele de import din SUA.

Indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,6%, la 2.164,69 puncte, Nasdaq Composite - tot cu 0,6%, la 5.305,75.

În Asia, acţiunile au scăzut vineri, pe fondul declinului exportatorilor niponi.

Titlurile companiei auto japoneze "Toyota Motor" Corp. s-au depreciat cu 3,2%, la 5.950 yeni, ca urmare a aprecierii yenului faţă de dolar. Acţiunile "Dentsu" Inc., agenţie de publicitate, au coborât cu 4,8%, la 5.170 yeni, după ce Financial Times a informat că societatea negociază cu peste 100 de clienţi minimalizarea pagubelor generate de suprataxarea unor companii printre care şi "Toyota".

Titlurile "Fortescue Metals Group" Ltd., producător australian de minereu de fier, al patrulea la nivel mondial, au pierdut 3,9%, ajungând la 4,96 dolari australieni. Stephen Pearce a demisionat din funcţia de director financiar al companiei.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 0,3%, la 16.754,02 puncte, S&P/ASX 200 al celei din Sydney a urcat cu 1,1%, la 5.431,30.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb