MTI: Rovinieta autocolantă va fi înlocuită din august de rovinieta electronică

F. A.
Macroeconomie / 21 ianuarie 2010

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a anunţat, azi, că începând cu 1 august 2010 nu vor mai fi eliberate roviniete autocolante, tariful de utilizare a drumurilor urmând să fie achitat numai prin intermediul unui sistem informatic, informează NewsIn.

Rovinieta este definită într-un proiect al MTI drept "dovada scrisă sau în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România". Emiterea, monitorizarea şi controlul rovinietei se vor realiza printr-un sistem ce permite achitarea tarifului de utilizare prin mijloace informatice, gestiunea datelor privind vehiculele cu drept de utilizare, monitorizarea şi controlul achităriii tarifului de utilizare.

Tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România se aplică din 1 iulie 2002. În prezent, la achitarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România li se eliberează utilizatorilor un autocolant, rovinieta matcă-cupon, pe care aceştia au obligaţia de a-l aplica pe parbrizul vehiculului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb