Sistemul bancar românesc este solid din punct de vedere al solvabilităţii şi al lichidităţii, în contextul situaţiilor din Grecia şi Austria, a declarat ieri guvernatorul Mugur Isărescu, precizând totodată că lichiditatea se poate diminua în condiţii de tensiune şi neîncredere.
"În condiţii de tensiune, de neîncredere, mai ales lichiditatea se poate diminua, poate să apară o segmentare a pieţei", a spus Isărescu.
Guvernatorul a menţionat că banca centrală şi-a sporit atenţia la situaţiile din Grecia şi Austria pentru că reprezintă ţările care au contribuit cu cea mai mare pondere în capitalul investiţional în sistemul bancar românesc.
Domnia sa a spus: "În consecinţă, situaţia poate să fie prezentată cam în felul următor: avem bănci româneşti, dar cu capital străin, dependenţa de ce se întâmplă în cele două ţări nu e directă, dar prin intermediul investitorilor, influenţa indirectă poate să fie importantă. La acest lucru se adaugă impactul psihologic, cum reacţionează pieţele. Aşadar, nu numai că urmărim cu mare atenţie cele două sisteme bancare din cele două ţări, dar suntem pregătiţi de intervenţie pentru orice fel de scenariu".
Pe piaţa din România sunt prezente cele mai mari bănci din Grecia, respectiv National Bank of Greece, Alpha Bank, Eurobank Ergasias şi Piraeus Bank. Criza datoriilor din Grecia afectează grav sistemul bancar din această ţară. În februarie, depozitele bancare din Grecia au scăzut la cel mai redus nivel din ultimii 10 ani, din cauza blocajului politic dintre guvernul elen şi creditorii ţării, care sporeşte riscul unei ieşiri a ţării din zona euro. În aceste condiţii, Banca Centrală Europeană (BCE) a suplimentat pentru a patra oară de la începutul lunii martie fondurile disponibile băncilor elene prin programul de finanţare de urgenţă ELA (emergency liquidity assistance), urcând plafonul cu circa 1 miliard de euro, la peste 71 miliarde de euro.
Cele mai mari bănci din Austria, respectiv Erste Group Bank, Raiffeisen Bank International şi UniCredit Bank Austria, se confruntă la rândul lor cu probleme legate de modificarea politicii statului austriac în domeniul sprijinului acordat instituţiilor de credit în cazul unor probleme. Prin contrast cu disponibilitatea anterioară de a acorda sprijin de stat, Austria a devenit un promotor al unor noi reguli europene de rezolvare a crizelor bancare mai degrabă prin contribuţia investitorilor decât prin fonduri publice. În acest context, un analist al Fitch Ratings, Patrick Rioual, a avertizat la jumătatea lunii martie, citat de Mediafax, că ratingurile Erste Group Bank şi UniCredit Bank Austria ar putea fi reduse cu două trepte, la nivelul BBB+, iar cel al Raiffeisen Bank International cu trei trepte, la BBB. Rioual a notat faptul că întărirea capitalului va fi cea mai mare provocare pentru cele trei bănci în următorii doi ani.
• "Unele bănci nu au acces la lichiditatea din piaţă şi se împrumută de la BNR"
Unele bănci nu au acces la lichiditea din piaţă, care este suficientă, dar repartizată neuniform în sistemul bancar, astfel că preferă să se împrumute de la Banca Naţională la licitaţiile săptămânale, a declarat ieri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precizând că "lucrurile ar mai trebui rodate".
"Există în continuare lichiditate suficientă în piaţă, dar nu este uniform repartizată, este repartizată la câteva bănci. (...) Când am făcut luni turul de piaţă, am constatat că erau bănci care, având acces limitat la obţinerea lichidităţii în piaţă, ne-au anunţat că ar prefera să se împrumute de la Banca Naţională la licitaţiile săptămânale pentru că nu aveau acces în piaţă", a afirmat Isărescu la briefingul de presă, după şedinţa Consiliului de Administraţie pe probleme de politică monetară.
El a punctat că sunt lucruri care ar mai trebui "rodate" între băncile din sistem, însă a arătat că rolul băncii centrale este câteodată şi de intermediar.