Situaţia din Grecia prezintă un mare pericol, care trebuie avut în vedere şi în ţara noastră, este de părere Guvernatorul BNR Mugur Isărescu, făcând referire la speculaţiile potrivit cărora Republica Elenă ar putea ieşi din zona euro. Domnia sa a spus, ieri, că Banca Naţională a României are la dispoziţie instrumentele necesare ca să gestioneze eventualele riscuri.
Mugur Isărescu a subliniat, citat de Agerpres: "Cu Grecia este un pericol mare! Trebuie avut în vedere şi de către România. Noi deja, la Banca Naţională, îl avem în considerare. Eu nu cred că se va întâmpla, dar riscul există şi ne pregătim să gestionăm orice fel de risc. Nu avem, practic, niciun instrument blocat, spre deosebire de alte bănci centrale. (...) Ca să replic în terminologia unui ziar occidental, apropo de politica BCR că nu mai are gloanţe, noi avem suficiente, pe mai multe tipuri de armament".
Guvernatorul a subliniat în mai multe ocazii că BNR dispune de o paletă largă de instrumente de intervenţie, comparativ cu alte bănci centrale, pornind de la dobânda încă ridicată comparativ cu ratele din regiune şi ajungând la rezervele minime obligatorii şi la cursul de schimb.
În ceea ce priveşte o eventuală contaminare a sistemului bancar, şeful Băncii Centrale susţine că aceasta ar fi limitată, fiind vorba de bănci româneşti cu capital grecesc, autorizate şi supravegheate de BNR, şi nu de bănci greceşti.
Mugur Isărescu a declarat, citat de Mediafax: "Care este dependenţa faţă de banca-mamă? Domnul Cinteză (n.r. Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din BNR), dacă vede o deteriorare a indicatorilor de solvabilitate, pune mâna pe telefon şi sună acţionarii. (...) Sunt bănci româneşti, autorizate în întregime de BNR, supravegheate de BNR. (...) În cazul băncilor greceşti, am văzut un comportament exemplar şi din partea acţionarilor, şi a managementului, şi a direcţiei de supraveghere din Grecia".
.Printre necunoscutele anului în curs, Mugur Isărescu a amintit şi situaţia zonei euro, unde inflaţia a trecut în teritoriul negativ, Banca Centrală analizând impactul unor noi măsuri de relaxare monetară.
Speculaţiile cu privire la o posibilă ieşire a Greciei din zona euro s-au înmulţit, zilele trecute, când săptămânalul german Der Spiegel a anunţat că Angela Merkel ar fi pregătită să lase statul grec să iasă din zona euro, în cazul în care stânga radicală Syriza va repune în discuţie măsurile de austeritate dacă va obţine victoria în alegerile legislative din 25 ianuarie.
Berlinul nu a dezminţit aceste informaţii, subliniind că Guvernul german nu va iniţia o astfel de discuţie.
Premierul grec, conservatorul Antonis Samara, admite posibilitatea unei renunţări la moneda comună, pentru a încerca să câştige scrutinul anticipat.
• Isărescu: "Leul nu s-a depreciat, a mai mâncat din apreciere"
Referitor le evoluţia leului din ultima perioadă, guvernatorul BNR susţine că nu am asistat la o depreciere, ci la o reducere a aprecierii: "Noi nu vedem niciun fel de depreciere. Leul a crescut de la 4,52 lei/euro până la 4,38 lei/euro, a stat tolănit şi apoi s-a dus spre 4,48 lei/euro. S-a depreciat? Nu! A mai mâncat din apreciere. În 2014, leul nu s-a depreciat şi nu cred că va ieşi din zona aceasta de echilibru nici în acest an".
Domnia sa a adăugat că, la nivelul Băncii Centrale, se consideră că zona de stabilitate a monedei naţionale este cea de anul trecut, iar o variaţie de cinci puncte procentuale nu este considerată apreciere sau depreciere a monedei naţionale.
Potrivit lui Mugur Isărescu, BNR nu are un curs central, nu are parităţi şi nu se angajează să ţină cursul în anumite marje: "Cursul se duce unde îl duce piaţa. Banca Naţională intervine dacă apar dezechilibre date de factori emoţionali".
DIN CAUZA SCĂDERII PREŢULUI PETROLULUI
• Isărescu: "Inflaţia va rămâne sub limita minimă a intervalului de variaţie"
Inflaţia va rămâne sub limita minimă a intervalului de variaţie, de 1,5%, cel puţin pentru câteva luni, în principal din cauza scăderii peste aşteptări a preţului petrolului pe plan internaţional, a spus, ieri, Mugur Isărescu, precizând: "Vom trăi câteva luni bune cu o inflaţie scăzută. (...) Factorul principal de reaşezare a traiectoriei inflaţiei pe o curbă sensibil inferioară îl constituie preţul ţiţeiului. El a scăzut cu mult faţă de cifrele pe care le aveam în vedere în vară şi în toamnă, când s-au elaborat prognozele anterioare".
Guvernatorul a subliniat că BNR este pregătită şi pentru astfel de situaţii, având toate instrumentele disponibile, spre deosebire de alte bănci centrale, care au ajuns cu rata dobânzii la zero. Mugur Isărescu a admis că există riscul unei creşteri a inflaţiei în cazul revenirii preţului barilului de petrol la 80 de dolari, dar, în opinia sa, ţările dependente de ţiţei vor antrena scăderi mai mari ale preţului, pentru că trebuie să vândă mai mult, ca să îşi acopere cheltuielile.
Guvernatorul BNR a mai spus, citat de Mediafax: "Cifrele din zona euro arată că trăim la nivelul zonei euro cu inflaţie negativă. () Lumea începe să creadă că urmează un ciclu de scădere a preţurilor şi atunci anticipaţiile devin inverse, adică lumea amână cumpărarea, aşteptând ca preţul să scadă, ceea ce înseamnă o încetinire a creşterii economice".
1. sunteti genial,nu doar simpatic
(mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 08.01.2015, 06:19)
Leul nu s-a depreciat a mancat doar din apreciere. Eu as spune so din nivelul de trau al brutelor mioritice daca este sa judecam dupa facturile la utilitati, care de calculeaza la cursul zilei al institutiei pe care o prezidati. La mustaria dumneavoastra scadeti pretul la zaibar sau mai lasati cantarul sa bata de partea clientului
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.01.2015, 20:56)
Bravo, domnule Bestea! nici mie nu-mi place zaibarul lui nenea.
Auzi domnule .....BCR ... nu mai are gloanţe!? NU-I IMPRUMUTATI CATEVA LUI ALDE TREICHL?