Năstase: "Dacă la finalul anului 2004 lucrurile stăteau altfel, astăzi am fi circulat deja pe autostrada Comarnic-Braşov"

A.C.
Politică #Transporturi / 4 ianuarie 2015

Fostul premier Adrian Năstase a scris pe blogul personal, referindu-se la traficul aglomerat de pe Valea Prahovei, că "astăzi am fi circulat deja" pe autostrada Comarnic-Braşov, "dacă la finalul anului 2004 lucrurile stăteau altfel".

Potrivit lui Năstase, proiectul privind construcţia acestei autostrăzi, semnat în 2004, în timpul guvernării sale, cu compania franceză Vinci, "a fost anulat în 2005, imediat după venirea lui Traian Băsescu la putere" şi că "şi a doua oară, în 2010, a fost anulat - un alt contract, pentru acelaşi segment de drum, tot cu compania Vinci - după al doilea naufragiu al lui Băsescu".

Postarea lui Adrian Năstase, intitulată "Autostrada de la Cornu", poate fi citită mai jos.

"Zilele trecute, am coborât la benzinăria de la intrarea în Cornu, pe DN 1. Nu-mi venea să cred - maşinile circulau bară la bară, spre munte. În a două zi de Crăciun, am fost, cu maşina, spre Braşov. Aglomeraţie teribilă. În special în zona Buşteni. Construcţia unei autostrăzi, evident, se impune.

Mi-am, adus aminte însă de o declaraţie halucinantă pe care Traian Băsescu o făcea în 2005. Acesta vorbea atunci despre Coridorul IV paneuropean care ar fi fost < deviat > de către guvernul pe care îl conduceam astfel încât autostrada să treacă pe la Cornu. Era vorba de contractul pentru autostrada Comarnic-Braşov, semnat în 2004, cu compania Vinci. Va mai amintiţi? Inutil să precizez că autostrada viza porţiunea din munţi, de la Comarnic la Braşov. Oare Traian Băsescu nu ştia acest lucru?

Din păcate, proiectul de autostradă, semnat cu compania franceză Vinci, a fost anulat în 2005, imediat după venirea lui Traian Băsescu la putere. Şi a două oară, în 2010, a fost anulat - un alt contract, pentru acelaşi segment de drum, tot cu compania Vinci - după al doilea naufragiu al lui Băsescu.

Cred că e inutil să spun că, dacă la finalul anului 2004 lucrurile stăteau altfel, astăzi am fi circulat deja pe această autostrada. Şi când spun altfel, nu mă refer neapărat la un alt deznodământ al alegerilor, ci la o minimă înţelepciune şi responsabilitate din partea noului < regim > de a continua proiectele bune începute în perioada 2000-2004.

Acum se invocă imposibilitatea de finanţare (lipsa de interes a băncilor străine) pentru acest proiect. În 2004, însă, într-un alt context al situaţiei economice europene şi în condiţiile speciale ale relaţiilor româno-franceze, finanţarea autostrăzii nu era o problemă. Anii au trecut... şi acum putem să circulăm, în schimb, pe facebook, ajutaţi de companiile Vodafone şi Orange".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Nu s-ar fi intamplat asa; ti-ai fi bagat mana si acolo si ti-ai mai fi cumparat cateva case; inclusiv una mica, la mititica..... 

    1. Poate ar fi furat dar eu nu sunt sigur ca s-ar fi circulat mai bine.

      Daca toata lumea pleaca si vine in statiuni in acelasi timp, ce fel de autostrada ne trebuie si mai ales, ce fel de bretele de intrare si iesire catre cele 2-3 localitati de la multe (ca la Azuga nu merge multa lume). Daca vor 50000 de masini sa iasa de pe autostrada la Sinaia, cat de mare va fi coada pe banda care duce la breteaua Sinaia si cati vor intra pe cealalta banda, sarind coada, sperand ca cineva ii va lasa sa reintre pe bretea cu cativa km mai in fata? 

      Ar mai fi o solutie: tunelul pe sub munti, dar noi nu suntem japonezii. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb