Negocierile UE - Canada pentru acordul de liber schimb CETA au eşuat

Luciana Bănică
Ziarul BURSA #Politică / 21 octombrie 2016

Sursă foto: Wikipedia

Sursă foto: Wikipedia

Eliminarea vizelor pentru români, incertă din cauza eşuării acestor negocieri

--------

Actualizare 17:56

Negocierile UE - Canada pentru acordul de liber schimb CETA au eşuat după ce la Consiliul European de la Bruxelles nu s-a ajuns la o înţelegere cu reprezentanţii regiunii belgiene Valonia, transmite agenţia Reuters, citată de Hotnews.

Ministrul canadian al Comerţului şi un negociator al Uniunii Europene au purtat astăzi discuţii de urgenţă cu premierul regiunii belgiene Valonia. încercând să îndepărteze blocajul care împiedică ţările UE să semneze acordeul de liber schimb între UE şi Canada.

Premierul valon Paul Magnette a declarat că nu s-a făcut niciun progres în negocierile cu UE şi Canada.

Toate cele 28 de guverne din UE sprijină acordul de liber schimb între Uniunea Europeană şi Canada (CETA), însă Belgia nu poate da un aviz clar fără sprijinul tuturor celor administraţii sub-federale, iar regiunea vorbitoare de limba franceză Valonia s-a opus cu fermitate.

Abilitatea UE de a negocia alte acorduri cu ţări precum Statele Unite sau Japonia poate fi pus sub semnul întrebării de eşecul de a încheia un acord cu o ţară precum Canada şi ar putea submina blocul comunitar, deja afectat de votul Marii Britanii de a părăsi Uniunea şi disputele provocate de criză imigranţilor.

(M.I.)

---------

Iohannis: "Am ajuns la un acord cu partea canadiană, se va renunţa la vizele pentru români din 2017"

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat astăzi că s-a ajuns la un acord cu partea canadiană şi românii vor putea intra fără vize în Canada de la 1 decembrie 2017.

Iohannis se află la Bruxelles, unde se desfăşoară summit-ul UE, potrivit Digi24.ro.

Astfel, din mai 2017, nu vor mai avea nevoie de viză pentru Canada cei care au mai fost în această ţară, iar din decembrie 2017, vizele vor fi eliminate total.

În urma acestui acord, România renunţă la obiecţiile faţă de tratatul comercial dintre Uniunea Europeană şi Canada.

"Am o veste bună în această dimineaţă. S-a ajuns la un acord cu partea canadiană, un acord rezonabil pentru ambele părţi, şi în acest fel suntem în situaţia foarte potrivită să ne retragem rezerva pe care am declarat-o faţă de CETA. România nu mai are niciun fel de obiecţiuni pentru acordul comercial cu Canada", a spus Klaus Iohannis.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb