Nicolescu îşi trimite Corpul de Control la ELCEN

V.B.
Companii #Energie / 20 iunie 2014

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a dispus astăzi trimiterea Corpului său de Control la Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), pentru verificarea respectării prevederilor legale referitoare la stabilirea remuneraţiei variabile a directorului general şi a criteriilor şi obiectivelor de performanţă care trebuia îndeplinite de acesta, conform unui comunicat remis redacţiei.

Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) ELCEN a hotărât, pe 16 octombrie, ca remuneraţia variabilă a fostului director general, pentru anul 2013, să fie calculată pe baza unor criterii şi obiective de performanţă stabilite printr-o decizie a Consiliului de Administraţie (CA) din 2 octombrie.

Prin această decizie, CA "a aprobat, fără nicio notă de fundamentare a deciziei, diminuarea numărului criteriilor de performanţă convenite anterior de la 9 la 5, prin eliminarea criteriilor şi obiectivelor de performanţă referitoare la: reducerea volumului de plăţi şi creanţe restante, creşterea productivităţii muncii, realizarea programului de investiţii asumat", se mai arată în comunicat.

În schimb, s-au păstrat criterii care vizează emisiile poluante sau consumul specific de combustibil pentru producerea energiei electrice, precizează Departamentul pentru Energie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb