Nicolescu va respinge bonusuri şi indemnizaţii mărite pentru şefii Romgaz, Nuclearelectrica şi Hidroelectrica

E.D.
Companii #Energie / 23 iulie 2014

Actualizare 19:50 Borza: "Membrii AGA au dreptul prin lege la o indemnizaţie de până la 25% din salariul directorului general"

Reprezentanţii statului în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) au dreptul la o indemnizaţie de până la 25% din salariul directorului general, potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobate recent prin lege, a declarat, astăzi, pentru Agerpres, Remus Borza, administratorul juridic al Hidroelectrica.

"Potrivit Ordonanţei de Urgenţă 26/2013, aprobată recent prin Legea 43/2014, reprezentanţii statului în AGA pot avea o indemnizaţie cuprinsă între 0 şi 25% din salariul directorului general. Este exclusiv decizia ministrului care va fi această indemnizaţie sau dacă va fi fixă sau variabilă", a spus Borza.

"Eu şi domnul Gabriel Dumitraşcu (administratorul special - n.r.) am semnat o notă în care îi solicitam ministrului să stabilească indemnizaţia în limitele acelei ordonanţe de urgenţă, adică între 0 şi 25% din salariul directorului general, nu am propus o majorare a indemnizaţiei. I-am lăsat lui libertatea de a da oricât", a precizat Borza.

El a adăugat că 25% din salariul directorului general, adică limita maximă, s-ar traduce printr-o indemnizaţie de 6.000 de lei brut.

"Oricum, orice muncă trebuie plătită, iar în această perioadă există multe decizii care trebuie votate în AGA, având în vedere situaţia de insolvenţă. Hidroelectrica a avut la şase luni un profit-record de 509 milioane de lei, aşa că nu cred că ar sărăci chiar dacă s-ar da o indemnizaţie de 6.000 de lei brut", a mai spus reprezentantul Hidroelectrica.

"În AGA există trei reprezentanţi ai ministerului şi nu înţeleg de ce. În opinia mea, ar fi suficient unul, pentru că el oricum este un fel de curier, nu face decât să transmită mai departe mandatul pe care îl primeşte de la minister", a completat Borza.

---------

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, susţine că Departamentul pentru Energie va vota în Adunările Generale ale Acţionarilor de la Romgaz, Nuclearelectrica şi Hidroelectrica, împotriva majorării unor indemnizaţii, informează un comunicat remis astăzi redacţiei.

"În ceea ce priveşte intenţia conducerii Hidroelectrica de a majora de peste 100 de ori indemnizaţiile pentru membrii Adunării Generale a Acţionarilor din data de 30 iulie 2014, reprezentanţii Departamentului pentru Energie vor vota împotrivă. Mi se pare imoral ca la o societate în insolvenţă, care face concedieri pentru eficientizare, să vorbim despre creşterea indemnizaţiilor membrilor AGA. Nu voi fi de acord niciodată cu o astfel de măsură pentru o societate aflată în insolvenţă, aşa cum este Hidroelectrica", a declarat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, într-un comunicat.

De asemenea, şi în ceea ce priveşte propunerile existente pe ordinea de zi a adunărilor generale ordinare ale acţionarilor Romgaz (din data de 30 iulie 2014) şi Nuclearelectrica (din data de 31 iulie 2014) referitoare la acordarea unor bonusuri suplimentare, în funcţie de evoluţia performanţelor bursiere ale celor două societăţi, ministrul a precizat că mandatul pe care îl va da în va viza un vot de respingere.

Potrivit oficialului, este mult prea devreme să se poată vorbi despre acordarea unor noi bonusuri pentru două societăţi de stat ale căror conduceri au fost selectate în urmă cu aproximativ un an.

Această declaraţie a ministrului are loc în contextul în care Fondul Proprietatea (FP) a propus ca membrii consiliului de administraţie (CA) al Nu-clearelectrica (SNN) să primească bonusuri în funcţie de evoluţia la bursă a ac-ţiunilor companiei şi de dividendele acordate, în ideea de a motiva deţinătorii acestor funcţii, fără puteri executive, să se implice mai activ în creşterea valorii de piaţă a producătorului de energie. Capitalizarea SNN a scăzut cu un miliard de lei de la listarea din noiembrie 2013 până în prezent.

În prezent, administratorii Nuclearelectrica primesc un salariu fix şi un bonus variabil în funcţie de gradul de îndeplinire a unor obiective de performanţă, dar FP, acţionar cu 9,7% din acţiunile Nuclearelectrica, susţine introducerea unui sistem de remunerare a membrilor CA prin acordarea de acţiuni, după modelul aplicat în companiile străine. Legea românească însă nu le permite companiilor de stat să-şi răscumpere propriile acţiuni pentru a le acorda sub formă de bonusuri membrilor CA, astfel că fiecare administrator va primi acţiuni virtuale, care nu le vor conferi acestora calitatea de acţionar.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Eu ma intreb Domnule Nicolescu cum a ti fost de acord dumneavoastra si administratorul special , membri ai Guvernului Ponta , cu concedierile de la Hidroelectrica. ?

    Stiam ca programul de guvernare al Guvernului contine infiintarea a 1 milion de noi locuri de munca. Dumneavoastra vad ca faceti invers. Cred ca pe banii statului nu trebuie sa ia bonus nimeni , ci sa creati noi locuri de munca si puneti mana de stopati concedierile. Va huiduie lumea si clar faceti un deserviciu domnului Ponta acum cand vin alegerile. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb