Nicuşor Constantinescu, pus sub acuzare într-un nou dosar pentru abuz în serviciu

Mina Irina
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 23 septembrie 2016

Nicuşor Constantinescu (Sursa foto: Facebook)

Nicuşor Constantinescu (Sursa foto: Facebook)

Actualizare 15:30

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Nicuşor Constantinescu , la data faptei preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, informează DNA prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în acelaşi dosar, sunt urmăriţi penal Titi Cenuşă, fost arhitect şef în cadrul CJ Constanţa, precum şi Ioan Ichim, administrator al unei societăţi comerciale.

Procurorii informează că în perioada iulie 2007 - aprilie 2013, suspecţii Nicuşor Constantinescu şi Cenuşă Titi, prin acţiuni concertate, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, în contextul derulării Acordului de asociere în vederea participării la procedura de achiziţie publică "Documentaţie cadastrală şi înscriere în cartea funciară a reţelei de drumuri publice de interes local din judeţul Constanţa şi realizarea soluţiilor geospaţiale pentru gestiunea căilor de transport rutiere".

"Suspecţii Constantinescu Nicuşor-Daniel şi Cenuşă Titi au coordonat acţiunile astfel încât să fie atribuite, în mod preferenţial, lucrările de cadastrare a drumurilor judeţene şi comunale din judeţul Constanţa către o societate controlată de omul de afaceri precum şi cu fraudarea bugetului judeţului Constanţa", susţin procurorii.

Potrivit acestora, frauda în dauna bugetului judeţului Constanţa s-a realizat prin efectuarea, de către preşedintele Consiliului Judeţean, în mod coordonat, a unor plăţi neegale în valoare totală de 11.621.345,49 lei, o parte fiind efectuate direct în contul firmei administrate de suspectul Ichim Ioan (pentru lucrări de cadastrare a drumurilor judeţene).

Restul plăţilor au fost făcute din bugetul Consiliului Judeţean Constanţa în mod indirect, prin alocări bugetare către un număr de 45 de comune, care la rândul lor, au procedat la virarea sumelor de bani în contul aceleiaşi societăţi comerciale (pentru lucrări de cadastrare a drumurilor comunale). Lucrările aparent efectuate, care oricum nu aveau nici o utilitate, au fost evaluate la suma de 2.511.410 lei, iar restul sumei a fost decontată pentru lucrări neefectuate (fictive).

(G.F.)

--------

Actualizare 13:21

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost audiat într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu şi plăţi ilegale către o firmă din Bucureşti, angajată pentru efectuarea cadastrului drumurilor judeţene, potrivit unor surse din presă.

La ieşirea de la audieri, avocatul Marius Mocanu, apărătorul lui Nicuşor Constantinescu, a explicat că este vorba despre ancheta penală din dosarul "Geotop 2001", privind presupuse ilegalităţi în contractarea, prestare şi plata serviciilor pentru efectuarea cadastrului drumurilor de interes local din judeţ.

"Este un dosar mai vechi, din 2013, care a fost transferat pentru soluţionare la DNA Constanţa (de la structura centrală, n.r.) şi care vizează efectuarea unor lucrări de cadastru în ceea ce priveşte drumurile judeţene şi respectiv drumurile comunale din judeţ. În principiu, este vorba de acuzaţii privind plăţi nelegale în ceea ce priveşte derularea acestui acord cadru privind realizarea cadastrală pentru drumurile comunale şi judeţene. Astăzi ni s-a adus la cunoştinţă în mod oficial acuzaţia, s-au comunicat înscrisuri ce stau la baza rapoartelor de acuzaţii şi urmează ca în următoarele săptămâni, după studierea dosarului, să formulăm o declaraţie în faţa procurorului de caz", a declarat avocatul Marius Mocanu, conform aceloraşi surse.

(M.I.)

----------

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost chemat astăzi ca suspect în faţa procurorilor DNA Constanţa, transmite Digi24.

Anchetatorii nu au anunţat nimic oficial până acum despre aceste audieri, dar Nicuşor Constantinescu are propria lui versiune.

"Probabil că audierea de astăzi este o răzbunare a faptului că am făcut plângeri penale împotriva procurorilor DNA Constanţa şi a judecătorilor care au făcut abuz în serviciu, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă şi teroare... şi drept urmare a plângerilor mi s-a făcut un nou dosar penal, tot cu ducerea la îndeplinire a hotărârilor de Consiliu Judeţean", a declarat Nicuşor Constantinescu, conform sursei citate.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb