NIRO INVESTMENT GROUP a fost premiată de European Business Assembly (EBA), în cadrul unei ceremonii ce s-a desfăşurat la Oxford. Argumentele decisive pentru acordarea acestei distincţii au fost: dezvoltarea remarcabilă a companiei în ultimii ani, focusul puternic îndreptat spre satisfacerea clienţilor, standardele de calitate europene folosite de NIRO.
"Acest premiu reprezintă o recunoaştere a eforturilor imense pe care NIRO INVESTMENT GROUP le-a făcut în ultimii ani pentru a deveni una din companiile cele mai reprezentative de pe piaţa românească. Transformarea şi dezvoltarea companiei s-a făcut având în vedere conectarea afacerii la cele mai bune practici şi metode din Europa. În felul acesta ne este mai uşor să îndeplinim exigenţele în creştere ale clienţilor noştri", a declarat Ion Badea, directorul de imagine al NIRO INVESTMENT GROUP.
European Business Assembly este o organizaţie internaţională independentă, cu sediul în Oxford, dedicată dezvoltării de proiecte în domeniul managementului organizaţiilor. Totodată, EBA strânge laolaltă reprezentanţi ai mediului de business şi universitar din diferite zone geografice în vederea identificării unor noi oportunităţi de investiţii.
Niro Investment Group este un holding românesc cu venituri anuale de peste 100 de milioane de euro. Compania a dezvoltat printre altele mai multe proiecte imobiliare, dintre care cel mai important este Central Residential Park. Pe lângă aceste investiţii, Niro Investment Group mai activează în industria bunurilor de larg consum, comerţ exterior, industria de agrement, industria serviciilor de pază şi protecţie.