Producătorul auto nipon "Nissan Motor", al doilea din lume după valoarea de piaţă, raportează o creştere de 4,5% a cîştigurilor sale pe primul trimestru fiscal, datorită sporirii vînzărilor sale în Statele Unite. Beneficiul net al companiei a atins 123,2 miliarde de yeni (1,1 miliarde de dolari) în perioada aprilie-iunie, comparativ cu cel de 117,9 miliarde de yeni, realizat în aceeaşi perioadă din 2003. Profitul operaţional atinge 186,3 miliarde de yeni, cu 5,8% mai mult decît în primul trimestru fiscal din 2003. Vînzările societăţii au sporit cu 15,4%, la 1.905 miliarde de yeni.
"Nissan" cîştigă în baza cererii din SUA
Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 30 iulie 2004