NN Group a cumpărat 10,2% din Transport Trade Services

A.I.
Piaţa de Capital / 11 iunie 2021

NN Group a cumpărat 10,2% din Transport Trade Services

Fondul de Pensii Administrat Privat NN deţine 7,58% din companie, pachet ce valorează 43,6 milioane lei

NN Group deţine indirect 10,18% din Transport Trade Services (TTS), în urma achiziţiilor din oferta publică derulată de transportatorul naval de mărfuri pe Dunăre, care s-a încheiat săptămâna trecută, se arată într-un raport al companiei postat, astăzi, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Practic, Fondul de Pensii Administrat Privat NN (Pilon II) a cumpărat 7,58% din acţiunile TTS, în timp ce Fondul de Pensii Facultative NN Activ a achiziţionat 0,23% din titluri, iar Fondul de Pensii NN Optim, 0,63% din acţiuni. NN Investment Partners BV a cumpărat 1,49% din titlurile transportatorului naval, iar NN Investment Partners CR a achiziţionat 0,25% din acţiunile TTS.

Operaţiunea de piaţă s-a încheiat la preţul de 19,2 lei/acţiune, ceea ce ridică valoarea întregului pachet cumpărat de NN Group la 58,63 milioane de lei. Valoarea fondului pensii Pilon II se ridică la 43,66 milioane de lei.

Acţiunile Transport Trade Services vor debuta luni în Piaţa Principală a BVB, după peste trei ani de la ultimul IPO, al Purcari Wineries (WINE). În ofertă, acţionarii au vândut 15 milioane de acţiuni, echivalentul a 50% din companie, 80% din ofertă fiind subscrisă de investitorii instituţionali, iar 20% de investitorii de retail din care 10%, respectiv 1,5 milioane de titluri, în tranşa cu alocare garantată şi 10% în tranşa cu alocare pro-rata. Compania vine în piaţă cu o evaluare de 576 milioane de lei.

Anul trecut, veniturile consolidate ale Transport Trade Services s-au ridicat la 520,28 milioane de lei, în scădere cu 5,7% faţă de cele din 2019, dar cu 16,1% mai mari decât cele obţinute în 2018. Profitul net al Grupului TTS s-a ridicat la 48,26 milioane de lei, în timp ce în 2019 rezultatul net a fost de 53,29 milioane de lei, conform datelor din prospect.

Opinia Cititorului ( 17 )

  1. De fapt nu sunt banii NN,viitorii pensionari ce sunt obligati sa cotizeze lunar la fonduri sunt actionari.NN ia decizia de investire,corecta sau nu,in functie de situatii...si comisioanele lunare,anuale etc...tot de la saracii pensionari,care sunt loviti asfel din toate partile.

    1. Ce vrei omule să i ,,bage ,, la păcănele.

      O decizie foarte bună. NN va asigura randamente bune din aceasta investiție care pe termen lung va aduce +

      valoare tuturor acționarilor... 

      Tot NN a cumparat actiuni Digi la IPO. Pierdere 40%

      La SFG ce "gaura" au?

    Această investiție demonstrează că banii viitorilor pensionari nu sunt bine administrați. Se vor duce pe apa Dunării la propriu și figurat.

    1. Mai degraba nu au ce sa cumpere. Fondurile de pensii nu pot intra in companii de pe Aero. In rest nu sunt listari. Tot subtiaza free-float-ul celor existente. E si un motiv pentru care preturile actiunilor de la BVB sunt atat de sus.

      Spuneau prin interviurile pe care tot le dau ei ca vor sa iasa pe pietele externe.

      In timp ce statul roman se imprumuta de pe pietele externe, "niste unii" carora li s'au alocat bani prin lege fac investitii "inteligente" pe extern cu banii... statului. 

    Pensionarii pot dormi linistiti cu DIVY 2%-3% si 5%-6% inflatie.

    Compania asta nu prea are ce surprize pozitive sa aduca ca rezultate pe termen lung.

    Dupa "puseul" de la inceputul tranzactionarii, daca nu va scadea, va fi o actiune cu evolutie terna si laterala. 

    1. Cam asa. Baza ar trebui sa fie dividende constant peste inflatie.

    Ptr cei care sunt pesimiști, vedeți articolul din bursa de astăzi. Eu zic ca e de bine ptr acționarii TTS

    Cotaţia medie la nivel global pentru transportul unui container a crescut de circa două ori de la începutul anului, până la circa 6.000 de dolari, în condiţiile în care preţul unui container pentru ruta China - Mediterana a urcat până la 10.443 dolari.

    Pentru rutele din Pacific dintre China şi coasta de vest a Americii de Nord preţul unui container a urcat până la circa 6.200 de dolari, în timp ce pentru ruta dintre America de Nord şi China preţul a ajuns la circa 1.300 de dolari. 

    1. Aș face o paralelă între viitorul dolarului și bărcuțele TTS.

      Oricare fond pilon 2 nu investește toți banii în plasamente de acțiuni, ci doar 20 % și diversificat iar celelalte investiții susțin titluri de stat , obligațiuni...!

      Cei mai pesimisti se pot uita pe fereastra, ploua deci Dunarea va fi navigabila pentru o perioada.

      Bai ”Andreea” acelasi comentariu il ai si la alt articol de pe Bursa. Chiar are nevoie TTS de pompe atat de penibile?!!

    Întrebare pentru Andreea: De ce valoarea unui cont de pensie facultativă NN scade după ce sunt acordate dividendele la companiile din portofoliu? Banii din dividende nu sunt capitalizați?

    1. N-am citit nici o raportare de'a fondurilor astora, dar presupun ca scaderea e cauzata de faptul ca evaluarea o fac prin "marcare la piata" (mark-to-market). Banutii din dividende le intra dupa ex-date, la data platii. Dupa ce le intra banutii si isi iau comisioanele, probabil revin in piata sa faca "shopping" pas cu pas, adica sa capitalizeze dividendele.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb