Noile mistere ale Egiptului

Pînă acum, enigmele nerezolvate ale Egiptului erau doar data reală de construcţie a Sfinxului şi dacă el poartă chipul lui Khufu, Khafra sau al unui alt personaj iniţial, remodelat cîndva pentru a preamări pe unul dintre regii dinastiilor care au ridicat marile piramide de la Giza.

Iată că politica ne-a mai adăugat una: "revoluţia egipteană". Încă nu i s-a găsit un nume de floare, ori o culoare care să o singularizeze, dar a fost decretată revoluţie, de îndată ce manifestaţiile violente împotriva regimului Mubarak au atins o intensitate suficient de mare, încît să justifice transmisiile prelungite, în direct, ale CNN-ului sau ale BBC-ului. Nimic, însă, din ceea ce "ni se transmite de la faţa locului" şi nici declaraţiile în doi peri ale mai marilor lumii nu aruncă o lumină suficient de clară asupra evenimentelor. Ce se întîmplă, deci?

Răspunsul simplu ar fi: "se caută o soluţie post-Mubarak". Ca mai toate "dictaturile de dezvoltare" ale secolului XX, regimul din Egipt are în vîrful piramidei puterii un "patriarh", considerat garant al continuării procesului de modernizare, început de "marele fondator" în cazul dat de Anwar el Saadat, stîlp de neînlocuit al stabilităţii interne (adică în măsură să controleze Armata şi Serviciile de informaţii/securitate) şi partener esenţial pentru jucători geo-politici implicaţi în marea "confruntare pentru pace" din Orientul Mijlociu. Acesta este portretul standard al lui Hosni Mubarak, de mai bine de 30 de ani de cînd se află la conducerea Egiptului.

Regimurile de acest fel au la partea pozitivă stabilitatea şi, cum este şi cazul Egiptului, un grad de reuşită acceptabil în materie de dezvoltare. La o populaţie de circa 80 de milioane de locuitori, în 2010, Egiptul avea un PIB de circa 500 miliarde dolari, în creştere pentru ultimii 10 ani, generat de o rată a investiţiilor care a depăşit 15% din PIB, anual. Cei circa 26 milioane de egipteni, care constituie forţa de muncă activă, sunt ocupaţi în principal în servicii, unde se creează circa 48% din PIB, în industrie, care generează aproape 38% din PIB şi agricultură, unde se realizează circa 13% din PIB. Formula aceasta generează inevitabil o structură socială, după venituri, tipică "dictaturilor de dezvoltare": o societate cu contraste sociale foarte marcate, cu o cincime din populaţie sub nivelul oficial de sărăcie, căreia abia îi revine 4% din consum, cu un vîrf al bogăţiei concentrat de circa 10% din populaţie, care acoperea aproape 27% din consum, dar şi cu o clasă de mijloc, formată din intelectualitatea birocratică, educaţională, ştiinţifică şi tehnologică, din meseriaşi şi artizani, din ce în ce mai numeroasă, capabilă să susţină efortul dezvoltării pe termen lung.

Partea proastă cu dictaturile de dezvoltare, din punct de vedere politic, este că, pe măsura trecerii timpului, devin tot mai represive şi îşi îmbolnăvesc liderii de "iluzia nemuririi". În consecinţă, schimbarea regimului este un eveniment considerat imposibil, iar trecerea ştafetei la cîrma guvernării este preconizată, doar în extremis, iar atunci cînd ar urma să aibă loc, se face în familie. Această închistare creează şi slăbiciunea cea mai mare a acestor regimuri politice. Acesta este călcîiul lui Ahile exploatat de toţi cei care zilele acestea, pe străzile din Cairo, în "laboratoarele puterii" sau în buncăre special amenajate, caută o soluţie diferită pentru era post-Mubarak a Egiptului. Acest scenariu se termină, chiar dacă după unele convulsii sociale care ar putea să se prelungească în timp, cu un regim decretat democratic în primii doi ani şi care devine, natural, o nouă dictatură în restul de 10-15, cît mai rezistă la putere.

Al doilea scenariu, posibil, este însă mult mai puţin liniştititor. Cine priveşte în aceste zile manifestaţiile de la Cairo nu poate să nu facă comparaţii, îngrijorătoare cu debutul "revoluţiei islamice" din Iran, generată tot pe fondul prăbuşirii unei prelungi dicataturi de dezvoltare a lui Reza Pahlevi. Nu ne lipseşte din poză decît Ayatolahul venit cu avionul din "exil" pentru a prelua conducerea "spirituală" a Revoluţiei. Cum asemenea evenimente generează mai multe scenarii care se derulează simultan, fiecare "lucrat" de alte forţe şi mînat de alte interese, deocamdată "Ayatolahul" de serviciu este un civil, adică Mohamad El Baradei. Omul care şi-a făcut un nume politic din preşedinţia unei organizaţii internaţionale, AIEA, prin definiţie apolitică, dar manipulată de Baradei astfel încît să-şi atingă scopul cît mai repede şi mai uşor. Reuşita a fost totală, omul a primit şi Premiul Nobel pentru Pace, după ce făcuse politica Rusiei, ajutînd Iranul să stea la adăpost de cele mai drastice măsuri ale comunităţii internaţionale şi să-şi dezvolte programul nuclear ilegal, avînd însă grijă să pună la dispoziţia "celor interesaţi", din cealaltă tabără, toate amănuntele, la detaliu, care ar fi putut să ajute o lovitură pre-emtivă a Israelului împotriva capacităţilor nucleare ale aceluiaşi Iran. Dincolo de apetitul pentru putere al lui Baradei şi a altora, care se uită cu jind la privilegiile lui Mubarak, evenimentele de la Cairo pot bascula, cu uşurinţă în soluţia unei revoluţii islamice, fie ea şi mai diluată decît cea din Irak. Este ceea ce oficialii israelieni au spus cu voce tare, în ultimele două zile, pentru uzul politicienilor europeni şi americani, entuziasmaţi de noul avînd al "democraţiei revoluţionare" din lumea arabă a Orientului Mijlociu.

Singurul mister autentic este cine va cîştiga partida pe teren: forţele islamiste, sau o nouă "soluţie nereligioasă". Oricum, Israelul se găseşte deja într-o situaţie pentru care nu este deloc pregătit, aceea de a vedea Egiptul, pînă acum singurul stat arab partener în procesul de pace, devenind un posibil şi foarte influent adversar, dacă nu chiar inamic. Spirala timpului pare să ne fi adus din nou în punctul zero, doar că aparenţele înşală. Lumea arabă este astăzi într-o postură ofensivă, în confruntarea pe termen lung cu Israelul, spre deosebire de 1948-1967, iar lumea occidentală este mult mai puţin angajată în sprijinul ei faţă Israel.

Parlamentarii îl cheamă pe Teodor Baconschi la audieri

Mai multe companii energetice europene au suspendat forările

"Nissan" şi-a închis temporar fabrica din Egipt

Băncile franceze şi britanice au cele mai mari expuneri în Egipt

"Moody"s" a redus calificativul obligaţiunilor Egiptului