Norocul ghinionistului

Combinaţia noroc-ambiţie e letală.

M-am confruntat cu ea. Rar, deşi nu e frumos să numeri anumite lucruri. Da, ştiu, să vorbesc eu şi de noroc şi de ambiţie în acelaşi deceniu e un eveniment.

Să relatăm confruntarea.

De Revelion, cu gândul la copilărie, am cumpărat tradiţionalul "loz în plic" de la un chioşc (care încă mai vinde ziare) dintr-un centru comercial. Am mizat pe noroc trei lei.

Ajuns acasă am desfăcut "plicul" şi - noroc curat - am câştigat trei lei. Câteva zile am stat în cumpănă. Ce să fac, cu banii câştigaţi să cumpăr încă un loz sau să înrămez direct norocul? Am mers la centrul comercial, cum la rame era închis, am zis să iau alt loz.

Uşor de zis.

"Noi doar vindem lozuri, dacă vreţi câştigul trebuie să mergeţi la Loteria Română!"

Vai de noi, un calcul simplu îmi indica faptul că dacă vreau cei trei lei câştigaţi în urma unei investiţii de trei lei (ştiu, profit zero, dar nu-mi spulberaţi iluzia că am avut noroc) trebuia să investesc şase lei frumoşi într-o cartelă de metrou. M-am gândit că totuşi doamna nu a fost foarte exactă în exprimare, iar la doi kilometri distanţă ştiam că este o agenţie loto de cartier, de ce să nu încerc şi acolo?

Nu se face să laşi norocul baltă.

Zis, mers şi făcut.

"Sigur, vă pot da câştigul, dar trebuie să completaţi pe bilet numele, seria şi numărul buletinului, CNP-ul şi să prezentaţi şi actul de identitate". Ultima parte m-a salvat să nu mă fac de râs că nu ştiu CNP-ul. "Nu-l am, dar revin".

Aici a apărut ambiţia.

Dacă tot m-am învârtit atât şi am irosit ceva timp, hai să duc lucrurile până la capăt. Am mers acasă, am luat actul, am revenit la agenţie, am completat datele şi am ridicat alt loz.

Nu vă pot spune dacă e câştigător sau nu, doar nu sunt nebun să-l desfac şi să pierd din nou timp şi energie în cazul unui câştig.

Cu norocul nu e de joacă. Am mai zis, în doze prea mari poate fi letal.