Noua mega-rachetă a NASA decolează astăzi

V.G.
Miscellanea / 29 august 2022

Noua mega-rachetă a NASA decolează astăzi

O misiune de şase săptămâni în spaţiu este în pregătire de mai mult de un deceniu şi va fi lansată în faţa a zeci de mii de spectatori: noua rachetă a NASA, cea mai puternică din lume, trebuie să decoleze astăzi, pentru prima dată din Florida, către Lună, relatează News.ro.

La 50 de ani de la ultimul zbor Apollo, misiunea Artemis 1 trebuie să marcheze lansarea programului american de revenire pe Lună, care ar permite umanităţii să ajungă apoi pe Marte la bordul aceleiaşi nave.

Capsula Orion, testată fără echipaj, va fi propulsată în jurul Lunii cu scopul de a verifica dacă vehiculul este sigur pentru viitori astronauţi - între care prima femeie şi prima persoană de culoare care vor ajunge pe suprafaţa lunară.

"Această misiune poartă visurile şi speranţele multor oameni", a declarat patronul NASA Bill Nelson. "Acum suntem generaţia Artemis".

Decolarea ar trebui să aibă loc la ora 8.33 (12.33 GMT) de la centrul spaţial Kennedy.

Condiţiile meteorologice sunt 80% favorabile pentru o lansare la timp. De la înălţimea sa de 98 de metri, racheta portocalie şi albă SLS nu va putea decola în caz de ploaie sau furtună.

Rezervoarele sale au fost umplute în noaptea de duminică spre luni cu mai mult de trei milioane de litri de carburant - de hidrogen şi oxigen lichide.

Prima femeie director de lansare a NASA, Charlie Blackwell-Thompson, va da unda verde finală. Femeile reprezintă 30% din personalul de lansare, faţă de una singură în epoca Apollo 11.

La două minute după decolare, propulsoarele vor cădea în Atlantic. După opt minute, etajul principal se va detaşa la rândul său. Apoi, după o oră şi jumătate, capsula va fi propulsată din etajul superior către Lună având nevoie de mai multe zile pentru a ajunge.

Între 100.000 şi 200.000 de persoane sunt aşteptate să asiste la spectacol, între care şi vice-preşedintele SUA Kamala Harris.

În afară de vreme, problemele tehnice ar putea duce la amânarea decolării până în ultimul moment, au avertizat oficialii NASA, care insistă că este vorba despre un zbor de probă.

Următoarea dată de decolare posibilă este 2 septembrie.

Obiectivul principal al misiunii este de a testa scutul termic al capsulei, care va reintra în atmosfera terestră cu aproape 40.000 km/h şi o temperatură la jumătate mai caldă decât suprafaţa Soarelui

În loc de astronauţi, la bord vor fi manechine, echipate cu senzori care înregistrează vibraţiile şi nivelul radiaţiilor. Microsateliţii vor fi de asemenea dislocaţi pentru a studia Luna sau chiar un asteroid.

Camerele de la bord vor face posibilă urmărirea acestei călătorii de 42 de zile în total.

Capsula va ajunge până la 64.000 km în spatele Lunii, adică mai departe decât orice altă navă spaţială locuibilă de până acum.

Un eşec complet al misiunii ar fi devastator pentru o rachetă cu un buget uriaş (4,1 miliarde de dolari pe lansare, conform unui audit public) şi cu câţiva ani întârziere (comandată în 2010 de Congresul american pentru o dată iniţială de decolare în 2017).

După această primă misiune, Artemis 2 va transporta astronauţi pe Lună în 2024, fără să aterizeze acolo. O onoare rezervată însă echipajului Artemis 3, cel mai devreme în 2025. NASA vrea apoi să lanseze o misiune pe an.

Scopul: să stabilească o prezenţă umană de durată pe Lună, precum şi construirea unei staţii spaţiale pe orbită în jurul ei (Gateway) şi a unei baze la suprafaţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb